Cărţi preferate în 2017

postat în: Topuri | 3

Bilanț cărți 2017 Bookish style

În 2017 am citit mult, dar am scris puțin (cel puțin pe blogul meu). 46 cărți, cu 6 peste targetul stabilit la începutul anului. Nu este un număr neapărat impresionant, dar, este un record personal al ultimilor ani. Planurile de lectură pe care le-am întocmit s-au concretizat, ca de obicei, doar pe jumătate, din listă reușind să bifez Efectele secundare ale vieții – Vlad Zografi, De două mii de ani – Mihail Sebastian, Autumn – Ali Smith și The Portable Veblen – Elizabeth Mckenzie.

Statistic vorbind, din cele 46 cărți citite, 20 au fost scrise de femei, 25 de bărbați (plus volumul colectiv de proză scurtă, Iocan), iar 21 aparțin literaturii române (contemporane în mare parte). Tradiția nominalizării țărilor în care am „călătorit” continuă și anul acesta cu inventarierea celor 14 tărâmuri literare pe care le-am vizitat: România, Italia, Norvegia, Anglia, SUA, Scoția, Suedia, Spania, Finlanda, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Franța, Vietnam și Germania. Ca de obicei, au predominat lecturile din zona anglofonă și românească, dar, măcar am „cucerit” noi teritorii.

My year in books - GR Bookish Style

Și acum, fără prea multe introduceri, iată cărțile preferate din anul ce tocmai s-a încheiat. Pe primul loc, și pe lista lecturilor mele preferate din toate timpurile, este Tetralogia Elenei Ferrante, una dintre cele mai emoționante și mistuitoare lecturi pe care le-am citit vreodată, o proză captivantă a cărei intensitate nu slăbește niciodată pe parcursul celor patru volume. Apoi, celelalte cărți sunt enumerate în ordine aleatorie.

elena-ferrante-tetralogia-napolitana-4-volume

Se iau două personaje feminine (Lila și Lenù) și se deapănă istoria unei prietenii complicate, a unei relații încrâncenate și vii, un amestec de dragoste și ură, ce surprinde ipostazele trecerii de la copilărie la maturitate. În Italia anilor 1950-60, într-un cartier sărac din Napoli, sugrumat de mafia locală, cele două protagoniste își trăiesc bucuriile și necazurile într-un ritm amețitor.

Multe și încârligate sunt ițele acestei minunate povești scrise la persoana întâi prin vocea lui Lenù (sau Elena Grecco), de la descrierea lumii colorate și violente a cartierului natal, la drumul sinuos al celor două fete început în copilărie și ajuns până la maturitate.

În Tetralogia Napolitană, enigmaticul(a) scriitor(oare) ce se ascunde sub pseudonimul Elena Ferrante creează o țesătură narativă dinamică și înflăcărată, o saga a mai multor familii ale căror destine se împletesc și se desfac pe parcursul a mai bine de jumătate de veac, în mijlocul căreia Lila și Lenù se pierd și se regăsesc cu aceeași forță a sentimentelor.

Toată lumina pe care nu o putem vedea, romanul câștigător al premiului Pulitzer pentru ficțiune în 2015, încearcă să readucă în atenție evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial printr-o perspectivă inovatoare. Anthony Doerr se folosește de povestea a doi adolescenți pentru a surprinde frânturi de sentimente ce redau starea generală a populației în acele vremuri tulburi. Uneori cam previzibil, pe alocuri cu o scriitură mult prea lucrată și plină de artificii stilistice, marele merit al acestui roman este că reușește să-și mențină cititorii captivi prin prisma unui fir epic bine elaborat, dar și prin identificarea afectivă cu cele două personaje. O lectură extrem de plăcută, o cronică de război care vorbește despre destine croite prin forța circumstanțelor. O lecție despre acceptarea istoriei, cu bune și cu rele.

toata-lumina-pe-care-nu-o-putem-vedea_1_fullsize

Vara in care mama a avut ochii verzi - Tatiana Tibuleac

Scurt, dar intens, romanul scriitoarei basarabence Tatiana Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi, prezintă dramele unui adolescent labil psihic, dar, mai ales, evocă în tușe emoționante relațiile defectuoase dintre copii și părinți. Narațiunea curge într-un ritm alert, în ciuda absenței dialogurilor, acțiunea fiind conturată prin discurs indirect. Asistăm, poate, la cea mai sinceră declarație concomitentă de dragoste și ură maternală, o confesiune dureros de frumoasă, cum rar îți este dat să citești. Un carusel sfâșietor de emoții, care vorbește despre traumele copilăriei care se închid greu sau deloc, cât și despre puterea magică a vindecării ce vine doar prin descătușarea și acceptarea sentimentelor. Și, nu în ultimul rând, despre putreziciunea umană ce poate fi înlăturată prin terapie.

Jurnalista Ruxandra Hurezean adună în paginile volumului Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei poveștile de viață ale sașilor din Transilvania, un mănunchi de oameni care se împuținează pe zi ce trece, și a căror istorie riscă să fie înghițită de negura timpului. Printr-o serie de interviuri realizate între 2005-2015, publicate pe www.hotnews.ro și apoi în revista Sinteza, autoarea culege mărturiile emoționante ale unor oameni în lupta cu timpul și istoria vitregă, dar face și o radiografie a regimurilor politice care au alungat de-a lungul secolelor sașii și șvabii din România.

Dincolo de istoriile personale, încărcate deopotrivă de nostalgii și tristețe, reportajele se grupează sub tema comună a identității pierdute și regăsite odată cu reîntoarcerea în locurile copilăriei, după căderea comunismului. Neadaptarea în Germania și dorul după meleagurile natale, sentimentul de înrădăcinare pe care doar familia și țara ți le pot conferi, răzbat din fiecare pagină.

Povestea sasilor din Transilvania. Spusa chiar de ei Ed.2 - Ruxandra Hurezean

Anul gandirii magice

Anul gândirii magice, pansament pe rană, ședință terapeutică fără sfârșit, revoltă împotriva morții, analiză tulburătoare a singurătății ce se instalează după pierderea unui partener, și câte și mai câte. O carte autobiografică în care te afunzi fără să îți dai seama, la capătul căreia conștientizezi pe deplin puterea dragostei și fericirea nemăsurată pe care le poți experimenta în cuplu.

Scris într-un limbaj simplu și răscolitor, romanul scriitoarei americane, Joan Didion, este o luptă continuă între rațiune versus sentiment, și negare versus acceptare. De la banalitatea cu care moartea te lovește și încercarea de a găsi semnele premergătoarea zilei catastrofale, la nebunia momentelor de tensiune în care trăiești totul ca prin vis, întreg textul este o pledoarie a revoltei interioare de a merge mai departe fără ființa iubită. Absența care se insinuează treptat în cotidian, despărțirea grea de lucrurile și obiectele ce recompun intimitățile unei relații, sunt căptușite de nevoia de a spera și de a crede în magie.

Personajul principal, Ove, este pensionarul tipic urban, morocănos, implicat în treburi administrative ce nu sunt responsabilitatea lui, fost președinte al asociației de locatari, împotriva progresului tehnologic. Tacticos, taciturn, cu tabieturi pe care le repetă zilnic cu precizia unui ceas elvețian, Ove deplânge societatea și consumerismul modern. Lipsa unei preocupări reale îi apasă existența singuratică, străpunsă pe alocuri de dialoguri închipuite cu soția moartă.

Un bărbat pe nume Ove pare a fi scris după o anumită rețetă care să-i asigure succesul la public. Este dinamic, cu un limbaj viu și contemporan, are dialoguri comice și situații domestice de râsu’-plânsu’, scene înduioșătoare și triste. În plus, mizează pe un personaj principal stereotipic în cinematografia americană, și anume, bătrânelul morocănos care se înțelege bine cu copiii. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de Ove, cu tot cu obsesia lui enervantă pentru mașinile Saab.

Un barbat pe nume Ove

Soroc de viata si soroc de moarte - Erich Maria Remarque

Deși publicat prima dată în 1954, romanul autorului german Erich Maria Remarque, Soroc de viață și soroc de moarte este la fel de viu și actual precum scrierile contemporanilor săi Richard Flanagan, Anthony Doerr sau Svetlana Aleksievici și transmite o întreagă paletă de emoții, de la iubire la deznădejde și de la speranță la renunțare. Soroc de viață și soroc de moarte este o carte cu o structură circulară, primele și ultimele capitole constituindu-se ca un jurnal de război al soldatului Ernst Graeber, pe când partea mediană, cea mai importantă atât ca întindere cât și ca intensitate a evenimentelor, este o poveste de dragoste pătimașă, născută la adăpostul raidurilor aeriene și în frenezia momentului trecător.

Mi-au mai plăcut mult și Interesanții – Meg Wolitzer (urmează să scriu impresii într-un alt articol), Nord-Vest – Zadie Smith și Inocenții – Ioana Pârvulescu.

3 Răspunsuri

  1. […] cărţi preferate din 2017 – bookishstyle.ro […]

  2. Din lista ta cu preferate mi-am notat să-mi iau cartea „Vara în care mama a avut ochii verzi” și am trecut la bookmarks cu semnul întrebării și „Anul gândirii magice”. Am descoperit multicele cărți bune pe blogul tău. Ești, probabil, bloggerița de la care am adunat cele mai multe sugestii de cărți :D . Thank you!

Lasă un comentariu

Filtru Spam