Copiii lui Hansen

postat în: Drama | 2

copiii-lui-hansen-fb8a

Autor: Ognjen Spahić

Anul apariției: 2010

Editura: Polirom

ISBN: 9789734618132

Număr pagini: 202

La sfârșitul lunii martie anunțam cu mare entuziasm că, primăvara aceasta, voi strecura printre “obligațiile” pentru Matricea și lista mea interminabilă de lecturi, câteva titluri din literatura balcanică. Cum socoteala de acasă (sau în cazul acesta de pe blog) nu se potrivește niciodată cu cea din târg (realitate), planul s-a năruit după primele două scrieri aparținând acestor meleaguri semi-exotice. Iată-mă, deci, dispusă să-mi abandonez provocarea fără prea multe mustrări de conștiință după ce am dat de greu. Atmosfera apăsătoare, sentimentul ratării personajelor, povara regimurilor politice, cât și tristețea fiecărei întâmplări, sunt temele comune ale celor două texte și motivul care mă face să vreau să las deoparte acest univers al suferințelor.

Copiii lui Hansen, romanul muntenegreanului Ognjen Spahić, poate fi citit ca o lecție de istorie cu privire la destinul leproșilor din Evul Mediu până azi. La Tichilești, un sătuc uitat de lume din județul Tulcea, se află ultima leprozerie din Europa, locul unde scriitorul imaginează o poveste emoționantă despre o colonie de bolnavi. Incomodă, chiar stânjenitoare pe alocuri, cu un puternic impact vizual, lectura se concentrează pe istoriile și dramele personale ale ultimilor locuitori din acest spațiu anacronic.

Varietatea cercului de personaje oferă perspective diferite asupra bolii. Izolarea leprozeriei, o fortăreață a timpului, creează mediul propice pentru dezvoltarea unei mici societăți anarhice și observarea acesteia în cele mai mici detalii. Avem un cuplu de homosexuali ce își poate trăi iubirea în liniște, departe de oprobriul lumii comuniste, un maghiar în vârstă – martor al atacului nemților din 1942, un american – fost spion la Berlin în perioada războiului rece, o bătrână ce doar așteaptă să moară și alți câțiva, amintiți trecător. Firele acțiunii sunt plămădite prin vocea eului narativ, bun prieten cu americanul Duncan.

Bineînțeles, ierarhia și micul sistem de guvernare sunt răsturnate destul de rapid de neînțelegeri meschine, iar natura umană instinctiv brutală își arată cruzimea chiar și în acest local al pieirii iminente. Este interesant cum căderea comunismului din decembrie 1989 se suprapune cu anihilarea leprozeriei, căci pacienții rămași în viață hotărăsc să părăsească acest cămin sigur, amăgiți de iluzia unei Europe libere și lipsite de prejudecăți.

„De-a lungul anilor, realitatea din leprozerie a dat naștere legii că aici emoțiile nu pot și nu trebuie să existe. Cu toții eram un singur corp care respira boala, dormea cu boala și murea cu din cauza ei. Acest mecanism practic putea fi considerat parte a echilibrului naturii, care tinde către menținerea elementară a fragilei sănătăți fizice și mentale a rasei omenești.”

„Dacă ar fi să iau cu mine o amintire care să condenseze tot ce am trăit și tot ce am gândit în acest loc de-a lungul anilor, aceasta ar fi o bucată de întuneric jilav și gros.”

Copiii lui Hansen este o lectură care te înfioară din toate punctele de vedere. Pe de o parte, te încearcă sentimente de revoltă (de ce doar în România mai există o leprozerie!?), apoi simți milă și repulsie față de personaje, pentru ca mai apoi să te detașezi și să pornești alături de Ognjen Spahić într-o călătorie în spațiu și timp pentru a înțelege destinul damnat al leproșilor. 

Trecând peste micile inexactități ale acțiunii, precum lipsa vădită a cadrului medical și senzația că bolnavii aveau singuri grijă de ei, sau faptul că ciobanii români purtau pistoale când mergeau cu oile la păscut, fluxul narativ este dinamic și cu multe răsturnări de situație, asigurând cursivitatea textului. Nu este cu siguranță o carte pe care mi-aș dori să o recitesc, dar mă bucur totuși că prin intermediul literaturii am ajuns și la un subiect atât de dureros.   

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe libhumanitas.ro, sau târgulcărții.ro.

2 Răspunsuri

  1. Din spațiul balcanic, nu ai citit nimic de ismael Kadare ?! Ema i-a făcut o recenzie la „firida rușinii”. Eu ma gândeam să-l citesc!

Lasă un comentariu

Filtru Spam