Statistici literare pe 2016

Am ajuns din nou în acel moment al anului când simt nevoia să trag linie și să îmi amintesc de cărțile care mi-au umplut frumos zilele lui 2016. Statistic vorbind, am citit doar 39 cărți (din cele 50 câte mi-am propus), cea mai lungă fiind Amprenta omului de Sebastian Faulks (despre care nu am mai apucat să scriu), iar cea mai scurtă Casa de pe colină de Carlos de Oliveira. După experiența lecturilor din ultimii doi ani, am ajuns la concluzia că mi-ar fi destul de greu să depășesc 40/an așa că, pentru 2017, mi-am propus să citesc fix atâtea. Planuri și liste nebifate am în continuare destule, dar prefer să rămân la un obiectiv realist în speranța că poate așa voi avea parte de surprize.

Dacă tot am vorbit de cifre, constat cu bucurie că în 2016 am citit 10 cărți de autori români contemporani, din genuri foarte variate. Cel mai mult mi-au plăcut două romane citite chiar în luna decembrie și despre care încă nu am apucat să scriu:

• Spre văi de jad și sălbăție – Veronica D. Niculescu
• Calitatea luminii – Mircea Pricăjan

Din literatura străină, cărțile care mi-au plăcut în mod deosebit (ordinea este aleatorie deoarece nu simt nevoia să fac un top exact) sunt:

• Copila de zăpadă – Eowyn Ivey, o carte ce redă însingurarea în cuplu, prietenia necondiționată, fericirea arzătoare și domoală, sălbăticia pământului Alaskăi, și o poveste fermecătoare de dragoste.
• Să bați din palme cu o singură mână – Richard Flanagan, un roman sfâșietor de trist ce atinge o coardă sensibilă în fiecare, dar și un roman al legăturilor de familie în toată durerea și asprimea lor, pe care îl recomand pentru frumusețea textului dar și pentru capacitatea lui Flanagan de a convinge (sau de a manipula) cititorul cu privire la intensitatea faptelor descrise.
• Lumânările ard până la capăt – Sándor Márai este un roman de atmosferă, cu o acțiune ce nu poate fi povestită, ci, mai degrabă simțită, un tratat despre prietenie, cât și o călătorie sinuoasă în desișul memoriei înșelătoare, de-a lungul experiențelor ce recompun viața din prezent înspre trecut.
• Războiul nu are chip de femeie – Svetlana Aleksievici, un jurnal atipic de război, în care cronologia faptelor este înlocuită de curgerea sentimentelor și de repercusiunile subtile ce au marcat viața supraviețuitorilor.
• În romanul Castelul de sticlă, Jeannette Walls reclădește metaforic construcția magică proiectată de tatăl său în copilărie, acel cămin călduros care ar fi trebuit să le aducă fericirea, printr-o narațiune colorată și savuroasă, în care evenimentele nostalgice și dureroase sunt zugrăvite suav, ca o îmbinare firească cu lucrurile cotidiene.
• Camera de sticlă – Simon Mawer spune povestea unei case-martor al schimbărilor politice de-a lungul a șase decenii, dar și al iubirilor consumate între pereții săi. Este deopotrivă un roman ce vorbește atât despre ravagiile timpului, uitare, memorie, cât și despre supraviețuirea și imutabilitatea locurilor versus efemeritatea oamenilor.
• Înapoi în Ghana – Taiye Selasi, o lectură incomodă și sfredelitoare, cu un subiect foarte actual și dureros (destrămarea și înstrăinarea familiilor), ce amintește de scrierile lui Zadie Smith.
• Vegetariana – Han Kang, o evocare hipnotică a rolului femeilor în societatea sud-coreeană, dar și o poveste obsedantă despre felul în care alegerile noastre se reflectă în acțiunile celorlalți.
• Împreună – Anna Gavalda, un labirint emoționant de întâmplări anacronice, imposibile, dar teribil de amuzante, scrise cu un umor și o veselie molipsitoare.

Dacă vă mai amintiți, anul trecut treceam în revistă și țările “în care am călătorit” din punct de vedere literar și m-am gândit că ar fi interesant să fac și acum un astfel de bilanț. Nu știu cum se face, dar am vizitat tot 18 țări, iar statisticile nu s-au schimbat foarte multe deoarece în top rămân scriitorii din Anglia, America și România la care se adaugă câte unul din Albania, Australia, Republica Moldova, Brazilia, Canada, Dominica, Coreea de Sud, Franța, Israel, Italia, Ungaria, Mozambic, Norvegia, Portugalia și Ucraina.

În ultimul rând, aș vrea să amintesc și de piesele de teatru pe care le-am văzut în 2016 și despre care am scris la Raftul cu idei: Suflet Vagabond, Ne dați ori nu ne dați?!, Vizitatorul, Portrete I – Ceainăria Urbană și Vandalul.

Vă doresc un an nou cât mai bogat în lecturi și experiențe livrești!