Să baţi din palme cu o singură mână

postat în: Drama, Psihologic | 3

29540873

Autor: Richard Flanagan

Anul apariției: 2016

Editura: Litera

ISBN: 978-606-33-0440-8

Număr pagini: 352

Să bați din palme cu o singură mână este primul roman căruia i-am acordat 5 stele Goodreads în 2016. Un act extrem de unic şi personal, de obicei repetabil doar de câteva ori în decursul unui an. O experienţă năucitoare de care te desprinzi cu greu atunci când te aventurezi în următoarea lectură. Am regăsit aici o scriitură poetică şi un discurs narativ captivant prin forţa redării sentimentelor, foarte asemănătoare cu cele din O cale îngustă spre nordul îndepărtat, dar şi o structură bine dozată în ceea ce priveşte relatarea evenimentelor pe parcursul mai multor decenii.

Romanul lui Richard Flanagan nu poate fi pe gustul oricui, căci poate părea uşor siropos sau prea melodramatic dacă nu te laşi sedus de vraja artei scriitoriceşti în sine, dar, pe mine, atmosfera tristă şi descrierile delicate m-au cucerit de la primele pagini.

În centrul acestei poveşti o avem pe Sonja Buloh, o femeie de 38 ani care rătăceşte prin viaţă, captivă printre amintirile din copilărie de care nu reuşeşte să se desprindă. Figura marcantă a tătălui beţiv şi violent, Bojan, dar şi a mamei absente, Maria, se contopesc precum lemnul şi dantela (elemente metaforice definitorii pentru personalitatea fiecăruia) în conştiinţa Sonjei, ea repetând astfel tiparele părinţilor, oscilând constant între statornicia lucrurile ce pot fi brutale (lemnul) şi libertatea teoretică oferită de părăsirea unui loc sau a unei persoane (dantela):

Şi, cu gestul acela, mirosul de ramuri de eucalipt şi de foc începu să se piardă în trecut, foşnetul zăpezii să se estompeze, iar recuzita magicianului, acoperită de dantelă şi speranţa pe care o promitea, să se îndepărteze odată cu amintirea, Maria păşind afară în întunericul măturat de ninsoare, uşa deschizându-se deja, aşa cum visa Sonja mereu: dantela dispărea pentru totdeauna.

Să bați din palme cu o singură mână este un amestec de agonie şi momente sublime de fericire, construit pe baza relaţiei complicate dintre tată şi fiică. Sonja pendulează între dorinţa de a-şi ierta şi înţelege tatăl alcoolic, şi încrederea naivă că mama ei s-ar putea întoarce, în ciuda abandonării sale la vârsta de doar trei ani. Regresia în trecut este o călătorie spre sine ce o ajută să înţeleagă, de exemplu, de ce nu poate să menţină o relaţie adultă stabilă. Viaţa Sonjei pe tărâmul îndepărtat al Tasmaniei, un loc ce frânge destinul imigranţilor, care amorţeşte şi anihilează orice speranţă, porneşte ca un exod spre Pământul făgăduinţei, când, în urma celui de-al doilea război mondial, tinerii săi părinţi ajung aici în căutarea unei lumi mai bune. Ceea ce nu ştiau Maria şi Bojan este că, distanţarea geografică nu îi ajută să se îndepărteze deloc de ororile trăite în Slovenia, ci, dimpotrivă, este doar un loc îndepărtat în care trăiesc înstrăinaţi de propriile sentimente. Hobart, colonia postbelică, cu apartamentele sale concepute pentru venetici, este un spaţiu claustrofob, menit să întreţină nevoile de bază ale existenţei, dar orb la nevoile afective:

Promisiunea făcută muncitorilor imigranţi, oferta unei vieţi mai bune în Australia decât în Europa devastată de război, curcubeul înşelător al prosperităţii şi al unor vremuri mai uşoare, mai paşnice, se subţiase şi se îndepărtase, încetând să mai fie ceva real, devenind un vis caleidoscopic, amintit doar pe jumătate, pe care era mai bine să încerci să-l uiţi. Reducându-se, într-un final, la un ţipăt ascuţit şi neaşteptat, care, cu un efort susţinut, putea fi acoperit de vuietul surd al certitudinilor amare, de zi cu zi. Toată lumea se lăsa pradă gândurilor negre în Tullah, mlaştină a nefericirii, aşteptând clipa unui catharsis care să-i scape de monotonie.

[S] În spatele imaginii fragile a mamei se află o pânză densă de amintiri violente, înecată în aburii alcoolului. Legătura dintre Bojan şi Sonja este pe cât de puternică şi instinctivă, pe atât de agresivă şi ostilă. Numeroasele familii surogat în care copila creşte (Maritza Michnik, poloneza catolică, soţii Maja şi Umberto Picotti) nu fac decât să întărească şi mai mult nevoia Sonjei de iubire şi de o relaţie afectuoasă cu tatăl său. Când ajung în sfârşit să locuiască împreună, iadul şi raiul îşi dau întâlnire în acest cămin trunchiat. Pe de o parte, Bojan este tatăl atent şi iubitor, demonstrând o grijă înduioşătoare faţă de Sonja (ex: îi croieşte o rochiţă roz, cumpără pentru ea pe datorie Enciclopedia Britanică, comandă muşeţel din Slovenia pentru a-i vindeca exemele), dar, pe de altă parte, este un monstru care o supune la bătăi inimaginabile. Nevoia Sonjei de dragoste şi stabilitate, cât şi ataşamentul aproape bolnăvicios faţă de tată se răsfrâng în refuzul ca acesta să îşi refacă viaţa alături de o altă femeie, simţindu-se exclusă din intimitatea celor doi. Bojan poartă povara dispariţiei soţiei, un adevăr nemărturisit, dar şi a trecutului nefast al acesteia. Momentul confesiunii cu privire la adolescenţa mamei reprezintă un moment de egalitate între cei doi, dar şi de ruptură interioară pentru Sonja când realizează că frica, liantul dintre ei, dispare în sfârşit.

Bojan Buloh se uită la ea, la fata lui frumoasă, și simți că o iubește atât de mult, încât crezu că se va usca și va dispărea pe loc, ca și cum dragostea lui pentru ea ar fi fost un foc, iar el doar cenușa lui. Fiindcă dragostea lui pentru ea era ceva ce trecea dincolo de el, durabilă, față de efemeritatea lui solidă, față de el, care se topea în aer.

Lectura acestei cărţi oferă o bogăţie a imaginilor stilistice, de la simbolistica florii de colţ ca floare a iubirii veşnice, antiteza lemn-dantelă, până la aranjarea minuţioasă a cioburilor unei căni sparte, ca o încercare a Sonjei de a-şi recompune viaţa. Mai mult, există un episod în care naratorul suprinde dezolarea unei mame copleşite de grijile domestice, la o intensitate atât de mare, încât simţi cum trăirile tinerei mame îţi năvălesc şi îţi inundă toate cotloanele sufletului:

Nu auzeau decât suspinele mamei. Doamna Heaney îi ţinea strâns pe toţi, simţind o milă copleşitoare faţă de ei şi de ea. Apoi îi simţi pe copii lipiţi de ea ca pe o prezenţă la fel de misterioasă şi uriaşă ca însuşi universul, şi, câteva clipe, nu mai ştiu ce e timpul şi ce e ea, simţi milă şi dragoste, infinite ca universul, faţă de toate lucrurile, faţă de cei vii şi de cei morţi, de tot ce avea în el, de tot ce exista în acele clipe de graţie în ea şi în copiii ei.

Deşi finalul este unul fericit (şi un pic neverosimil), Să bați din palme cu o singură mână este, per total, o carte sfâşietor de tristă ce atinge o coardă sensibilă în fiecare, dar şi un roman al legăturilor de familie în toată durerea şi asprimea lor, pe care îl recomand pentru frumuseţea textului dar şi pentru capacitatea lui Flanagan de a convinge (sau de a manipula) cititorul cu privire la intensitatea faptelor descrise.

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe elefant.ro sau de pe libris.ro.

3 Răspunsuri

  1. Petru Iamandi

    Nimic despre calitatea traducerii!

    • Traducerea este de excepție, îmi pare rău că am uitat să menționez acest lucru. În aceeași măsură am apreciat și calitatea traducerii la „O cale îngustă…” sau la „Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry”.

  2. Petru Iamandi

    Asa mai merge! Multumesc!

Lasă un comentariu

Filtru Spam