Mai este oare acesta un om?

postat în: Drama, Psihologic | 0

18740014

Autor: Primo Levi

Anul apariției: 2004

Editura: Polirom

ISBN: 9736815064

Număr pagini: 312

Personajele acestei cărţi nu sunt oameni. Omenia lor a fost îngropată sau şi-au îngropat-o ei înşişi sub jignirea suferită sau impusă altuia. De la SS-iştii răi şi proşti, la toţi acei kapos, politici sau criminali, Prominenz mai mari sau mai mici, până la deţinuţii nediferenţiaţi şi sclavi, toţi din ierarhia absurdă impusă de nemţi sunt uniţi în mod paradoxal de o aceeaşi goliciune interioară.

Oricât de multe lucruri se vor scrie despre Holocaust, nu vom înceta niciodată să ne minunăm de abjecţiile petrecute acolo, sau, mai bine spus, nu vom reuşi niciodată să înţelegem pe de-a întregul crimele terifiante comise de nazişti. Deşi au trecut 71 ani de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau, iar bombardamentele au distrus o parte din clădirile emblematice ale acestor orori (crematoriile principale şi camerele de gazare), există încă multe mărturii care ne fac să ne întrebăm dacă Mai este oare acesta un om?, reflecţia fiind îndreptată atât asupra autorilor crimelor, cât şi asupra supravieţuitorilor.

Am păşit în lagărul morţii pe o vreme însorită şi domoală din luna decembrie, dar, în ciuda calmului ce domneşte acum pe tot cuprinsul acestui teritoriu, cumva persistă în aer o senzaţie de disconfort şi angoasă tainică, contopite într-un miros vag de cărămidă arsă. Nu ai cum să mergi acolo şi să nu te cutremuri la vizitarea barăcilor în care dormeau prizonierii, sau să nu te străbată un fior de groază atunci când păşeşti în camerele de tortură şi de incinerare, sau să nu te laşi impresionat de muntele de obiecte umane păstrate ca mărturie a vieţilor care s-au stins într-un mod atât de tragic.

Cartea autobiografică a evreului italian, Primo Levi, mi-a picat întâmplător în mână în zilele de Paşti, când nu aveam niciun plan concret de lectură, dar totuşi simţeam nevoia să citesc ceva. Nu cred că există vreun moment cu adevărat potrivit în care să parcurgi un asemenea text, la fel cum nici nu prea ai cum să notezi o astfel de carte, ci, pur şi simplu, scriiturile despre Holocaust trebuie luate ca o experienţă în sine, şi apoi trăite şi simţite în funcţie de sensibilitatea fiecăruia.

Romanul impresionează în primul rând prin tonul neutru şi lucid pe care personajul-narator îl adoptă pe durata întregii povestiri. Nu există aproape niciun moment de melancolie sau amintiri duioase, ci doar un instinct animalic de supravieţuire, ascuţit la maximum. Spre deosebire de imaginele de solidaritate promovate în filmele hollywoodiene, realitatea lagărului înfăţişată de autor se rezumă la anihilarea sentimentelor umane normale şi la o luptă acerbă pentru supravieţuire. Fiecare coleg îţi este duşman, iar în orice secundă cineva te poate fura sau bate. În al doilea rând, este de remarcat faptul că Primo Levi nu încearcă să îndulcească sau să distorsioneze faptele în favoarea compatrioţilor săi, relatând şi scene de asuprire din partea evreilor uşor provilegiaţi. De la ritualul întrării în lagăr, orele extenuante de muncă, regulamentul dur, condiţiile precare de trai, bolile chinuitoare şi mesele mizere, până la marşul morţii la încheierea celui de-al doilea război mondial, Mai este oare acesta un om? este un tablou detaliat al degradării şi dezumanizării spiritului captiv în condiţii feroce, dar şi o analiză pătrunzătoare a indiferenţei şi cruzimii de care omul se dovedeşte a fi capabil.    

Dar nu ştim încotro mergem. Poate vom putea supravieţui bolilor, vom scăpa de selecţii, poate chiar să rezistăm muncii şi foamei care ne consumă: dar după aceea? Aici, departe pentru un răstimp de înjurături şi lovituri, putem să redevenim noi înşine şi să gândim, şi atunci devine limpede că n-o să ne mai întoarcem acasă. Am călătorit până aici în vagoane plumbuite, am văzut plecând spre neant femeile şi copiii noştri; noi, deveniţi sclavi, am mărşăluit de sute de ori înainte şi înapoi spre truda mută, cu sufletul stins înainte de a fi loviţi de moartea anonimă. Noi n-o să ne mai întoarcem. Nimeni nu trebuie să iasă de aici, nimeni care ar putea să ducă lumii, împreună cu semnul imprimat în carne, groaznica veste despre ceea ce la Auschwitz a putut face sufletul omenesc din om.

Vai de cel ce visează: momentul conştient care însoţeşte trezirea este cea mai grea suferinţă. Dar nu ni se întâmplă des şi nici visele nu sunt lungi: nu suntem decât nişte animale obosite.

E om cel ce ucide, e om cine face sau îndură nedreptatea, dar mai e o făptură umană cel care, pierzând orice reticenţă, împarte patul cu un cadavru? Cel ce a aşteptat ca vecinul lui să moară pentru a-i lua un sfert de pâine, chiar dacă nu-i vina lui, e departe de omul gânditor, mai departe chiar decât cel mai necioplit pigmeu şi decât cel mai sadic dintre sadici.

Să distrugi omul e greu, aproape tot atât de greu cât să-l creezi: n-a fost uşor, n-a durat puţin, dar voi, hitleriştii, aţi reuşit s-o faceţi. Iată-ne docili sub provirile voastre: din partea noastră nu mai aveţi de ce vă teme: nu vor mai fi acte de revoltă, nici cuvinte de sfidare şi nici măcar o privire de condamnare.

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe carturesti.ro sau books-express.ro

Lasă un comentariu