Soţul meu, Mihael

Prima întâlnire cu autorul israelian Amos Oz s-a dovedit a fi una de bun augur, căci, scriitura poetică, cu ușoare tente psihologice, m-a cucerit de la primele pagini și mi-a amintit de stilul Zeruyei Shalev, compatrioata sa, care abordează o tematică asemănătoare în romanele sale, și anume, legăturile de familie și relațiile complicate ce se nasc între membrii acesteia.

Amos Oz zugrăvește într-o foarte mică măsură contextul politic al Ierusalimului anilor 50 și se concentrează pe deconstrucția psihologiei feminine prin intermediul protagonistei sale, Hanna Gonen. Soțul meu, Mihael este un roman ce urmărește parcursul unei tinere fete și încercările acesteia de a face față unei vieți domestice banale, lipsite de freamătul oricărei noutăți, un parcurs liniar care o sufocă până la nevroză.

[S] Începutul poveștii de dragoste dintre Hanna și Mihael promite să satisfacă așteptările unei vieți efervescente, trăite în umbra reușitelor academice și a împlinirilor conjugale. Primele întâlniri se consumă rapid, în cafenele universitare, martor fiindu-le ploaia care îi biciuie până la piele. Căsătoria are loc după câteva luni, după o perioadă de curtare inocentă, la sfârșitul căreia tinerii încep să împartă același acoperiș, trăind cu falsa impresia că o casă și un trai comun i-ar putea uni. Decăderea cuplului este treptată, pe măsură ce anii trec iar ei rămân prinși în aceeași schemă convențională a locurilor de muncă, a apartamentului modest, a vizitelor mătușilor băgăcioase și a unui copil cuminte, mult prea matur pentru vârsta sa. Greutățile sarcinii și transformările prin care Hanna trece se răsfrâng asupra armoniei fragile de cuplu, susținute până atunci prin respectul intelectual reciproc, dar, care se disipează odată cu trecerea anilor. Blândețea și bunătatea lui Mihael nu fac decât să o enerveze și mai mult pe Hanna, care, îi testează limitele prin porniri sexuale pătimașe, aproape bipolare, dar și printr-o goană nebună după cumpărături. Afecțiunea față de băiatul său, Yair, se manifestă destul de timid spre deloc, mai ales când este foarte mic.

Încercarea Hannei de evadare din cotidian se traduce și prin vise ciudate, aproape apocaliptice, pe care le are pe tot parcursul căsniciei. În mijlocul acestora se află de fiecare dată perechea de gemeni de care obișnuia să râdă în copilărie, doar că acum toți trei joacă rolul unor războinici.

Eram crispată, retrasă în mine însămi, de parcă aș fi pierdut o mică broșă cu perle în fundul mării. Rătăceam ore în șir într-un crepuscul verde ca marea. Îmi era rău, eram deprimată, aveam coșmaruri înfricoșătoarea ziua și noaptea.

O mică schimbare la nivelul acțiunii are loc atunci când, odată cu izbucnirea conflictului palestinian, Mihael este încorporat iar Hanna se vede nevoită să se descurce singură cu gospodăria. Dar, la nivel psihologic, tânăra soție suferă de aceeași instabilitate, fiind măcinată de gânduri chinuitoare:

Zilele se aseamănă între ele și eu mă asemăn cu mine însămi. Ceva totuși nu mai este la fel. Nu pot să-i dau un nume. Soțul meu și cu mine suntem ca doi străini care s-au întâlnit, din întâmplare, ieșind de la o clinică, unde li s-a aplicat un tratament fizic dezagreabil. Sunt amândoi jenați, își ghicesc gândurile, sunt conștienți de o intimitate apăsătoare și penibilă și bâjbâie în căutarea tonului potrivit cu care să se adreseze unul altuia. 

Soțul meu, Mihael este cronica unei căsnicii eșuate, scrisă din perspectivă feminină, ce își propune să studieze fenomenul alienării în cuplu. Nu este un roman al acțiunii, ci al gândurilor, ieșind mai mult în evidență prin lirismul frazelor și repetabilitatea unor anumite glume și sintagme ce compun subtil frustrările Hannei, o tânără aruncată prea devreme în vâltoarea vieții.

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe libris.ro sau de pe elefant.ro.