Ce am mai citit (toamna aceasta)

postat în: Dragoste, Drama, Modern | 2

Carti bookishstyle

 

Înapoi în Ghana, Taiye Selasi, editura Polirom, 2015, 344 pagini, traducere de Iuliana Dumitru.

Înapoi în Ghana, primul roman al scriitoarei de origine britanică dar cu origini nigeriene-ghaneze, Taiye Selasi, aduce foarte mult cu romanele lui Zadie Smith în sensul că explorează tematica legăturilor de familie dintr-o perspectivă multiculturală și inter-rasială, iar vocea narativă este la fel de puternică și intensă. Textul are o structură foarte bine închegată, împletind descrieri vii ale momentelor cheie cu scene din trecut, ce sunt de fapt forța catalizatoare a acțiunilor personajelor. Interesantă este și tehnica observării lui Kweku, protagonistul in absentia, din afară, ca și cum ar fi urmărit de un cameraman, iar asta face din prima parte a cărții un labirint de imagini amestecate, în care facem cunoștință cu întreaga familiei a lui Kweku, un chirurg de prestigiu, a cărui moarte subită aduce tulburări în viața fiecăruia dintre copiii săi, dar și a fostei soții. 

inapoi-in-ghana_1_fullsize

Tabloul morții supraconștientizate, dar lipsit de acțiune din cauza frumuseții efemere, este redat printr-o poezie a limbajului de neegalat în restul romanului. Fiecare rând ce prezintă această scenă este încărcat de senzații extrasenzoriale:

Acum simte încă un junghi, în numele perfecțiunii obstinate a perfecțiunii înăuntrul celor mai firave lucruri și în fața refuzului său – un refuz logic admirabil – de a lăsa această existență să-i pătrundă în inimă, în minte. În numele logicii incomode, al blestemului lucidității, indiferent de ce sfoară din același nod trage (a) zădărnicia de a vedea limpede, dată fiind fatalitatea frumuseții, cu atât mai puțin a frumuseții ivite din fragilitate într-o lume ca aceasta, în care o mamă plină de sânge trebuie să-și îngroape copilul nou-născut, să se spele și să meargă acasă să facă un piure de igname; (b) stăruința frumuseții, tocmai în fragilitate!, într-o picătură de rouă în zori, un lucru care se va sfârși, iar în câteva clipe, într-o grădină din Ghana, Ghana cea luxuriantă, Ghana cea delicată, Ghana cea înverzită, unde ceea ce e firav moare. Vede asta atât de limpede, încât închide ochii. Capul începe să-i zvâcnească. Îi deschide la loc. Încearcă să se miște, dar nu poate. E înlănțuit, copleșit.

Durerea mocnită, geloziile fraterne din cauza eredității dispersate, tristețea cauzată de pierderea tatălui și gesturile mărunte de afecțiune și familiaritate sunt piesele principale ce recompun nucleul zdruncinat al familiei lui Kweku Sai. O lectură incomodă și sfredelitoare, cu un subiect foarte actual și dureros, ce pare să își găsească din ce în ce mai mult loc în literatură. Viața bate cărțile, iar literatura nu face decât să consemneze realitatea secolului XXI, și anume, destrămarea instituției căsătoriei și valorilor specifice acesteia.

ayelet-gundar-goshen-o-noapte-marcovici-v1

O noapte, Marcovici, Ayelet Gundar-Goshen, editura Nemira, 2016, 424 pagini, traducere de Any Shilon.

O noapte, Marcovici a reprezentat cea de-a treia întâlnire cu literatura israeliană. Spre deosebire de scrierile lui Amoz Oz și ale Zeruyei Shalev, cea a lui Ayelet Gundar-Goshen nu a reușit să mă impresioneze prea tare. De vină ar fi personajul principal, Iacov Marcovici, a cărui banalitate, răbdare și încăpățânare de a ține lângă el o femeie care nu îl iubește m-a enervat în aceeași măsură în care m-a enervat și mult mai cunoscutul Florentino Ariza, în Dragoste în vremea holerei. Cu toate acestea, romanul are și câteva elemente savuroase care fac să merite lectura. Povestea Rahelei cu vocile interioare care o mistuie și nu-i dau pace în ciuda încercărilor sale de a se adapta pe un 

pământ străin, cât și prieteniile sincere, pline de afecțiune dintre femei, sunt firele narative cele mai reușite din punctul meu de vedere. De asemenea, mi-a plăcut și felul cum iubirea este redată simbolic prin mirosul de portocale, ce pare să se materializeze la un nivel real olfactiv cu fiecare descriere.

Toamna se numără eșecurile, Gabriel Ben Meron, editura Adenium, 2014, 272 pagini.

La scurt timp am mai încercat un nou autor evreu, de data asta român. Volumul Toamna se numără eșecurile cuprinde două miniromane, Zidul și Judecata de Apoi. Deși au subiecte diferite, ambele vorbesc despre destinele unor familii evreiești pe parcursul mai multor decenii, începând cu cel de-al doilea război mondial. Zidul este în aparență o poveste de dragoste, dar, relația dintre Heinrich și Gretta se dovedește a fi condiționată de un trecut istoric latent, ce izbucnește cu furie în momentul culminant al acțiunii. Povestirea bunicii lui Heinrich despre ororile trăite în lagăr curge lin și este construită cu grijă, pe când firul narativ principal are ceva scăpări stilistice, cu fraze un pic prea elaborate, pe alocuri repetitive și lipsite de substrat. 

toamna-se-numara-esecurile_1_fullsize

În Judecata de apoi urmărim parcursul lui Duțu Făinaru Dagan din copilăria petrecută în România comunistă a anilor ’50-’60, la exodul în Israel – un adevărat pământ al făgăduinței, până la călătoria în punctul terminus, America. Interesant de urmărit este cum personajele, deși ajung să trăiască mulți ani pe teritorii diferite, poartă mereu cu sine fricile, obișnuințele și prejudecățile societății românești. Lipsește și aici un dinamism al textului, îngropat pe alocuri în digresiuni filosofice enervante. Lectura a meritat totuși pentru detaliile despre viața evreilor din România și pentru analiza modului de viață a unui popor forțat să rătăcească atâta amar de vreme până să își găsească un domiciliu stabil și o identitate proprie. 

2 Răspunsuri

  1. O noapte, Marcovici mi s-a părut genială! Deși nu i-am scris recenzie pe blog, am devorat-o. De fapt cam tot ce am citit anul trecut de la Nemira a fost bun :D Sună interesant și Toamna se numără eșecurile, dar destul de deprimant având în vedere că toamna e anotimpul meu preferat care-mi dă idei și energie :))

    • Eu am constatat că până acum nu prea am citit nimic de la Nemira, deși au câteva cărți pe care le am pe listă de multicel.
      Nu aș zice că e deprimantă Toamna se numără eșecurile, sincer nici nu prea știu de ce autorul a ales titlul ăsta, dar oricum nu are nicio legătură cu toamna, care, apropo, este și anotimpul meu preferat :)

Lasă un comentariu

Filtru Spam