Poate că aţi observat că, în ultimele luni, am fost destul de puţin prezentă pe blog. De la căutările febrile pentru găsirea unui nou loc de muncă (despre care nu vreau să povestec pentru că v-aş împroşca şi pe voi cu frustrările mele), la lipsa unui imbold concret pentru lectură, mi-am împărţit zilele pendulând între refacerea metodică a CV-urilor şi scrisorilor de intenţie şi tergiversarea oricăror altor activităţi.
Să nu credeţi că am abandonat de tot cititul. Nici pe departe, doar că am avut şi ghinionul să dau peste nişte romane care nu prea m-au inspirat, cel puţin nu în momentul acesta. Prima „victimă” pe listă a fost nimeni alta decât câştigătoarea Man Booker Prize de anul trecut, A Brief History of Seven Killings. Am început cartea cu foarte mult entuziasm, dar, după doar 60 pagini, mi-am dat seama că nu are sens să continui pentru că îmi crea o stare puternică de disconfort, nicidecum de relaxare, plăcere sau măcar curiozitate. Nu îmi dau seama exact unde s-a rupt firul, dar cred că a fost din cauza combinaţiei de jargon şi dialect jamaican, amestecul de voci narative, şi chiar şi acţiunea în sine care nu m-a atras în mod deosebit. Vieţile personajelor din ghetoul imaginar Copenhagen City, la care se adaugă numeroasele acte de violenţă ca o realitate zilnică, m-au făcut să întrerup lectura destul de devreme. Cine ştie, poate varianta tradusă în română, preconizată să apară undeva anul acesta, la editura Litera, mi se va părea mai digerabilă, dar, deocamdată, Marlon James rămâne surghiunit pe rafturile bibliotecii.
Al doilea abandon, într-un timp destul de scurt, a fost Lupta mea. Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit, cu care m-am „luptat” timp de vreo 160 pagini, după care am hotărât că viaţa e prea scurtă pentru lecturi enervante şi, uite aşa, am chiulit şi pentru prima data de la Clubul de carte Litera. Nu mi-a displăcut chiar atât de tare, dar, având în vedere că deja citisem primul volum, m-am gândit că mare lucru nu o să pierd. De data aceasta, accentul cade pe psihologia vieţii de familie şi relaţia cu copii, dar, din punct de vedere stilistic, rămânem în acelaşi univers sufocant al supraconştientizării şi încercării excesive de raţionalizare a fiecărui gest până la paroxism. Este interesantă încercarea lui Knausgård de a diseca felul cum modul său de interacţionare cu ceilalţi se reflectă asupra personalităţii copiilor, sau efortul de a îmbina activităţile domestice cu eul său scriitoricesc, dar, mi se pare că există şi ceva contradicţii în afirmaţiile sale (legate de influenţa părinţilor în viaţa celor mici). Este posibil să reiau lectura pe viitor, dar, pe bune, grosimea cărţii e de-a dreptul dezarmantă!
S-au întâmplat şi lucruri frumoase în ultima perioadă, lucruri pentru care mă simt recunoscătoare. În primul rând, am început o colaborare de redactare de carte, şi mă pot lăuda cu trei titluri ce urmează să vadă cât de curând lumina tiparului. Chiar dacă la un anumit nivel este vorba tot despre lectură, este o experienţă cu totul şi cu totul diferită, pe care am trait-o intens cu fiecare roman. Am fost mult mai prinsă în acţiune pentru că citeam pe bucăţi, comparând textele în engleză şi română, dar eram cu atât mai nerăbdătoare să aflu ce urmează. Nu ştiu sigur dacă pot dezvălui editura care le va publica, aşa că, mă limitez în a vă spune că e vorba despre The Widow de Fiona Barton, The Last One de Alexandra Oliva şi Me Before You de Jojo Moyes, a cărei ecranizare o aştept cu nerăbdare în luna august.
Apoi, am trait o mare bucurie când blogul meu a fost ales de către echipa Hyperliteratura drept cel mai bun blog de carte pe anul 2016. Din cei 50 înscrişi, am ajuns în ultima preselecţie alături de Cristina de la Biblioterapie, pe care o citesc cu drag de ceva timp, şi de Cărți, Cafea și Tutun, un blog valoros pe care l-am descoperit cu această ocazie şi pe care îl voi urmări de acum înainte. Topurile nu sunt neapărat un etalon de necontestat, şi se supun, bineînţeles, unei anumite doze de subiectivism, dar, faptul că platforma Hyperliteratura este una de referinţă în mediul literar online, mă face să mă simt foarte onorată pentru această distincţie, motiv pentru care am şi dat curs invitaţiei lor de a mă înscrie.
Şi, uite aşa, am ajuns la finalul justificărilor cu privire la lipsa mea de pe blog şi sper ca în următoarele săptămâni să reîncep să postez mai des. De cărţi nu duc cu siguranţă lipsă, chiar din contra, mă aşteaptă vreo câteva pachete nedesfăcute… 
4 Răspunsuri
Moga Antoaneta
as spune ca stai foarte bine, in raport cu tinta anuala! Ma asteptam sa fi premiata de Hyperliteratura, si ma bucur pentru asta! Merita mai ales pentru ca recenziile tale spun atat cat trebuie si pentru ideea originala de a recrea prin imagini stilul cartilor citite. in privinta abandonurilor, mi se par perfect justificate … poate chiar nu au nici un pic de farmec scrierile, caci altfel te-ai fi lipit de ele. Nu ne-ai spus insa care-i treaba cu felina aceea dragalasa. Parca ma mai vazut-o in sectiunea cu poze ?!
Dana Dumitru
Îţi mulţumesc mult pentru aprecieri, Antoaneta! Au fost multe bloguri bune înscrise în concurs, aşa că, nu poate decât să mă bucure acest premiu.
Felina se numeşte Zuzi, leneveşte cu spor în curtea alor mei
Coffee
Felicitari pentru premiu si bafta cu jobul!
Dana Dumitru
Mulţumesc