Colecția Cuaternar a editurii Nemira s-a îmbogățit recent cu romanul de debut al tinerei prozatoare, Mara Wagner, cunoscută în mediul editorial ca redactor-șef la una din revistele trustului Burda, cât și în mediul online ca blogger la meandmymonkeys.ro. Mărturisesc că mie mi-a devenit cunoscută doar când întâmplarea a făcut să ne nimerim într-un grup de cărți pe Facebook, așa că, atunci când am aflat că urma să își lanseze primul roman, mi-am dorit foarte mult să particip la lansare.
În spațiul (un pic cam friguros) al cafenelei de la Cărturești Verona, miercuri, pe 3 mai 2017, a avut loc marele eveniment. Într-o atmosferă degajată, cele trei invitate, Eli Bădică (redactor la Bookaholic.ro), Laura Câlțea (redactor-șef la editura Nemi și blogger literar) și Ștefania Mihalache, scriitoare, au răsucit pe toate părțile romanul și au ajuns la aceeași concluzie: În spatele blocului se citește cu sufletul la gură și este o încântare atât pentru cei care vor regăsi elemente comune cu propria copilărie, cât și pentru cei care vor descoperi abia acum farmecul acelor vremuri. Moderatoarea evenimentului a fost Eli Bădică, care nu s-a sfiit să-și pună în dificultate colegele prin întrebările sale scurte și la obiect.
Sunteți librar pentru o zi, de ce ați recomanda cititorilor În spatele blocului?
ȘM: Aș recomanda cartea tuturor celor din generația noastră (n.b. Ștefania Mihalache este născută în anul 1978) pentru eventualele tendințe nostalgice, cât și pentru împăcarea cu trecutul. Celor tineri le-aș recomanda-o pentru a-și face o idee despre acele vremuri. În acest sens, îmi aduc aminte de o discuție pe care am avut-o cu Marius Chivu acum câțiva ani la un festival de literatură și el mi-a vorbit de un proiect imaginar inedit ce ar prinde cu siguranță. Cum ar fi dacă am lua un bloc comunist și am închiria apartamentele în regim hotelier celor care vor să experimenteze pe propria piele anii comunismului? Cu frigul aferent, apă caldă după program, câteva ore de televizor pe zi și o băcănie la parter unde ar putea să stea la coadă atunci când „bagă” ceva? Pentru mine asta reprezintă În spatele blocului, hotelul lui Marius Chivu.
LC: Manuscrisul a avut o scriitură bună, ceea ce rar se întâmplă la autorii debutanți. Se citește cursiv, este un roman ce recuperează istoria trăită și obișnuită. Aș spune că este o carte pentru părinții cu copii de vârsta Mariei (adolescenta de șaisprezece ani, personajul principal al romanului) deoarece mi-a lăsat impresia unui dialog între părinți și copii.
MW: Aș recomanda-o pentru simplul motiv că mie mi-a plăcut.
În calitate de redactor, ce ați scoate din carte/ce ia-ți sugera să scoată (întrebare doar pentru Laura Câlțea, redactorul romanului)?
ȘM: Nimic.
LC: Inițial, părinții Mariei nu aveau nume, erau mereu numiți mama și tata, așa că i-am sugerat să le creeze o identitate. Nici temporalitatea acțiunilor nu era clar definită, așa că am intervenit și asupra acestui aspect. Am scos un singur episod pentru că mi se părea că nu duce nicăieri și că nu se leagă apoi de alte întâmplări din roman. Este vorba de o scenă în care Maria doarme împreună cu o prietenă și există acolo un mic moment de descoperire a sexualității, un fir epic ce nu este reluat mai încolo. De asemenea, am rugat-o să mai scrie încă un capitol, să nu termine acțiunea de Crăciun pentru că atunci cartea ar fi fost recomandată doar în sezonul invernal.
Mara, când ai primit romanul de la tipar, l-ai citit cu alți ochi?
MW: Nu l-am recitit pentru că aș fi găsit mereu ceva de modificat și nu l-aș mai fi publicat nici peste unu-doi-trei ani.
De ce v-a adus aminte cartea Marei Wagner?
ȘM: Pentru mine întrebarea asta are o explicație aparte. Eu chiar am cunoscut bunicii din carte, așa că am putut vizualiza efectiv personajele. Întâmplarea face că noi ne-am cunoscut în casa lor când eu aveam doi-trei ani iar Mara vreo șapte-opt, iar apoi nu ne-am mai întâlnit ani de zile. Ne-am regăsit prin intermediul cărților, atunci când Mara a citit textele mele în volumul colectiv al Alinei Purcaru, Povești cu scriitoare și copii, și a recunoscut acolo detalii despre propria viață. Apoi, am descoperit că soțul meu a fost coleg de liceu cu Mara și, uite așa, cercul coincidențelor s-a întregit. A fost pentru prima dată când am citit o carte în care locurile și personajele au viață nu doar în imaginația mea, ci și în realitate.
LC: Mie mi-a adus aminte de frigul și întunericul acelor ani, cât și de sticlele de iaurt și lapte din care aș bea cu mare drag și azi. Mi-a reamintit și faptul că în ziua de azi nu mai există o comuniune între vecini ca în vremurile acelea, o ipostază ce mi se pare extrem de bine surprinsă în carte.
Vă e dor de ceva din perioada comunistă?
ȘM: Fiind vorba de perioada copilăriei și adolescenței noastre, asta mistifică lucrurile, așa că, dorul de acea perioadă e inevitabil. Îmi amintesc de iernile geroase când, pentru a ne putea încălzi, mă băgam între ai mei sub plapumă iar acolo mă simțeam protejată. Mi-e dor de sentimentul acela de siguranță pe care nu l-am mai avut niciodată de atunci încoace.
MW: Câteodată mi se face dor de copilărie și adolescență și nu-mi amintesc deloc lucrurile urâte, astea s-au disipat. Mi-e dor de vânzoleala aia cu copiii de la bloc, de spiritul de prietenie și joacă, dar, mai ales, de senzația de vacanță continuă. Temele mi le făceam mereu repede, cum veneam de la școală, iar apoi eram toată ziua pe afară. Nu-mi amintesc să fi fost prea stresată, de aici și senzația de vacanță.
LC: Cel mai mult mi-a plăcut atmosfera de joacă și camaraderie din spatele blocului și asta mi s-ar părea frumos de readus în zilele noastre.
Este în roman un episod în care Maria primește un bilețel de dragoste de la Manu. Dacă i-ați trimite Marei Wagner un bilețel, ce i-ați scrie?
LC: Bravo, pisi! 
ȘM: Well done!
Cum ați descrie în două cuvinte romanul În spatele blocului? Un cuvânt pentru scriitură, și unul pentru poveste.
ȘM: Scriitura – echilibrată, povestea – caldă, îți lasă senzația de povestire orală.
LC: Scriitura – lină, povestea – prietenoasă.
Cartea ta îmi amintește de romanul Muzici și faze al lui Ovidiu Verdeș, atât ca tematică cât și ca un debut promițător. Din păcate, Ovidiu Verdeș s-a oprit aici, nu a mai scris nimic de teamă că nu se va mai ridica la înălțimea așteptărilor. Tu, plănuiești să mai scrii ceva?
MW: Da, dacă mă lasă familia (râde). Nu vreau să continui cu același personaj, ci am deja alte idei ce încep să prindă contur.
Pentru că tot erau la modă oracolele în anii ’80-90, vă rog să completați următoarea propoziție ca într-un oracol: Citind În spatele blocului mi-am amintit că…
EB: Perioada comunistă nu a fost atât de rea.
ȘM: Adulții de la bloc nu socializau așa de mult ca în roman.
MW: Mi-am amintit mult de o bună prietenă, vecină de bloc.
LC: Mi-am adus aminte cât de mișto era să te plictisești ore în șir. Aș da orice azi pentru câteva ore de plictiseală cruntă.
Cu ce imagini din carte v-ar plăcea să rămâneți?
EB: Vacanța de vară.
ȘM: Scena amuzantă în care Maria și mama ei încep o mică ceartă despre iubire iar atenția le este distrasă de anunțarea unei cozi la parizer.
MW: Toate amintirile de la mare.
LC: Aș alege imaginea sărutului ca în filme dintre Maria și Manu, întrerupt brusc de apariția mamei.
După asemenea discuții entuziaste, nu vă spun cât de nerăbdătoare sunt să citesc cartea Marei. Citesc, și revin cu păreri!
Puteți cumpăra cartea la un preț bun de pe elefant.ro, libris.ro sau cărturești.ro.