Nu sunt prezentă de foarte multă vreme în blogosfera literară (mâine site-ul meu împlineşte 3 luni), aşa că, nu ştiu exact care sunt regulile scrise sau nescrise ale acestei comunităţi. Prin urmare, mă adresez vouă, cititorilor şi bloggerilor, cu următoarea „dilemă”.
Astăzi am fost contactată de un scriitor român cu rugămintea de a-i promova pe facebook şi pe blog cartea recent apărută. Am lăsat la o parte faptul că aseară mi-a postat (abuziv) direct pe timeline linkul către cartea cu pricina, şi am făcut un pic de cercetare pe internet să aflu mai multe despre autor şi publicaţie. Cartea în sine nu mă încântă peste măsură şi este în afara sferei mele de lecturi, dar, după ce m-am gândit mai bine, am decis că nu strică să ies din propriile canoane şi să abordez şi texte de non-ficţiune (plus că am o slăbiciune pentru autorii zodia scorpion). Zis şi făcut. L-am contactat pe scriitor şi i-am spus că aş fi dispusă să scriu o recenzie a cărţii cu rugămintea ca după publicare să îmi facă puţină publicitate pe contul lui personal de facebook (din ce am văzut nu are nicio pagină oficială şi nici nu scrie în altă parte).
Până aici totul a mers bine, doar că dânsul a revenit cu cererea să îi prezint „un web-link de la una-două recenzii pe care le-aţi făcut unor cărţi de factură filosofică, sociologică sau psihologică.” Am fost un pic contrariată, dar, apoi mi-am dat seama că probabil a trimis aceeași comunicare mai multor bloggeri (ştiu asta pentru că emailul meu era în copie cu alte două) fără ca măcar să fi citit vreun articol scris de mine. Mă întreb atunci pe ce criterii m-a ales?! În niciun caz pentru că îi place cum scriu despre cărţile de beletristică şi ar fi crezut că este posibil să recenzez şi o carte filosofică. M-a „ales” la nimereală, pe principiul „poate pică”. Sau, cel puţin asta a fost senzaţia pe care mi-a lăsat-o, mai ales că nu mi-a mai răspuns la emailul de refuz.
Am rămas cu un gust amar din această tentativă de colaborare. Pe de o parte mă întristează să văd că scriitorii români nu sunt promovaţi cum trebuie şi sunt atât de puţin cunoscuţi publicului larg, dar, pe de altă parte, observ că nici ei nu abordează problema în mod constructiv. În căutările mele am dat peste câteva site-uri care i-au promovat cartea, dar niciunul nu avea o recenzie personală în afară poate de una-două fraze, în rest se mergea pe comunicarea trimisă de însuşi autorul. În acest context, mă întreb în continuare de ce eu trebuia să îi fac dovada că pot scrie un articol bun despre cartea sa, când dânsul nici măcar nu mi-a citit blogul? La „afacerea” asta eu aş fi avut de câştigat un exemplar gratuit şi poate un minimum de publicitate. Aş fi acceptat cu drag dacă nu impunea condiţiile mai sus menţionate.
Voi, ce aţi fi făcut în locul meu? Ce i-aţi fi răspuns scriitorului? Aştept deopotrivă părerile bloggerilor cu mai multă experienţă, dar şi a celor la început de drum.
foto via Bortzes
14 Răspunsuri
roșu vertical
Draga Dana, in primul rind foarte bine ca l-ai refuzat. Eu l-as fi refuzat din prima daca nu era o carte din sfera mea de interes, dar iti inteleg dorinta de promovare a blogului. Editurile promoveaza si ele cum pot si stiu (si ar putea mult mai mult cu un efort minim, multe inca nu folosesc social media la capacitate maxima), dar sint si autori self-published care stiu sa se marketeze foarte bine, uite de exemplu KJ Mecklenfeld, precis ai dat de numele lui pe blogurile pe care le mai citesti. Iti trebuie putina strategie si o doza de bun simt, si se rezolva. Ceea ce n-a fost cazul la scriitorul de care zici tu.
Eu nu ma pricep la colaborari cu edituri, am primit o singura data, recent chiar, o propunere trimisa tot asa la gramada, intuiesc, care suna foarte sec, gen: „buna ziua, editura x (de care auzeam prima data in viata) ofera carti in schimbul de recenzii care sa contina citeva linkuri etc etc. Daca va intereseaza, va rog sa ma contactati.” Bla bla. Nu ma pricep nici la PR, dar e clar ca omul e lipsit de skilluri si chiar sint curioasa daca a primit vreun raspuns favorabil cu o asa solicitare, care suna ca un anunt de mica publicitate de proasta calitate.
Continua sa scrii, ca o faci bine, si probabil o sa apara si oferte serioase, o sa le stii discerne, cu siguranta.
Dana Dumitru
Mulțumesc pentru aprecieri, Lavinia Mă bucur să văd că îmi citești blogul. Da, chiar am auzit pe diverse site-uri de KJ Mecklenfeld. Sunt câțiva scriitori români care știu cum să se promoveze, mai ales prin blog personal. Am încercat să fiu deschisă, dar m-a enervat că vrea să se asigure cumva că îi pot face o recenzie ok. În fine, eu abia sunt la început, după cum spui și tu cu timpul voi „mirosi” imediat propunerile serioase.
illusion
Și eu (prin intermediul GoodRead) am fost contactată de diverși scriitori – mai ales pentru interviuri. De fiecare dată încerc să fac o selecție… și nu mă raportez doar la subiectul cărții ci și la personalitatea autorului respectiv (nu-mi plac oamenii plini de ei). În locul tău aș fi procedat la fel!
Laura G.
Felicitari si…la mai mare, cu blogul!
Ai un blog frumos, stilat si in timp se va face remarcat, sunt sigura!
Dana Dumitru
Mulţumesc mult pentru aprecieri Şi eu te urmăresc cu drag.
Andreea Iulia Toma
Cred că am primit și eu o propunere de la același autor, dar nu mai rețin acum nici numele cărții, nici al lui, trebuie să caut prin mailuri. De-a lungul timpului, am acordat șanse autorilor necunoscuți, în unele cazuri chiar am fost surprinsă atât de abordare cât și de cartea respectivă, dar au fost și astfel de cazuri în care nu a existat acel feeling de la bun început și mi-am dat seama că nu are rost să-mi pierd timpul. Am primit și de la o editură nouă o carte pe care am citit-o destul de ușor, dar nu am scris despre ea pe blog pentru că avea prea multe greșeli și traduceri neinspirate. Le-am trimis un mail și le-am explicat ce și cum și am primit mulțumiri pentru feed-back. Poți avea surprize foarte plăcute și, în princpiu, îți poți da seama dacă merită de la început, din comunicarea cu autorul. Spor la scris!
Dana Dumitru
Mulţumesc! Da, sunt convinsă că o să am şi surprize plăcute de acum înainte. Acum îmi dau seama că ar trebui să îmi fi ascultat instinctul şi să refuz din prima din moment ce cartea nu era chiar pe gustul meu.
Diana
Tentatia e mare cand ti se ofera carti (cel putin pt mine) dar eu ma gandesc mereu daca intradevar as citi cu placere. Poate ca, sa citesc m-as mai forta, dar sa scriu despre o carte proasta sau care nu mi-a placut/ nu mi s-a potrivit mi se pare un chin. In general, cred ca e bine sa mergi pe instinct. Chiar daca esti blogger de putin timp, imi inchipui ca esti cititor de ani de zile, deci intuitia nu o sa te tradeze.
Cat despre promovare, tu faci o treaba buna cu comentatul pe alte bloguri. Asta este o metoda recomandata peste tot pt promovarea propriului blog (eu asa te-am descoperit) si mai e si de bun simt, gratis si nu-ti creeaza obligatii. Un autor semi-necunoscut care nu se promoveaza bine nici pe el insusi, nu o sa-ti ajute blogul cu nimic.
Iar cu editurile care-ti plac, uneori trebuie sa faci tu primul pas. Unele edituri si librarii online sunt foarte deschise la colaborarea cu bloggeri.
Coffee
In general editurie mari nu prea solicita colaborari noi, se multumesc cu cateva bloguri cu care au parteneriate.
Ema
Mda, a trecut aproape o lună de când tot vreau să-ți las un comentariu. :))
Cred că știu despre ce autor este vorba, pentru că m-a contactat și pe mine de nenumărate ori, ba a devenit chiar insistent, trimițând email-uri regulat. Prima oară i-am răspuns, spunându-i că am o listă foarte mare de lecturi, iar cartea lui nu prea intră în sfera mea de interes (deși sfera asta este foarte largă, ha). Mie mi-a trimis un link cu câteva capitole, ca să văd dacă îmi place sau nu subiectul, dar recunosc că nu le-am citit. Nu reușesc să citesc nici cărțile împrumutate de câteva luni, la naiba!
Te înțeleg că vrei să sprijini autorii români, și eu mă gândesc că poate e vorba de o carte foarte bună care nu are șansa de a fi citită și promovată, și e păcat. Dar nu ai cum, omenește posibil, să citești tot și să faci bine tuturor (iar de mulțumit pe toată lumea, nici atât). O soluție ar fi să accepți o carte oferită, specificând că o vei citi doar dacă va fi pe gustul tău. Îți vei da seama, probabil, de la primele capitole dacă este o carte care merită citită. Dacă autorul nu acceptă, treaba lui! Dar măcar tu i-ai oferit această șansă de a fi citit și, mai mult, de a scrie o recenzie la final, cu bune și rele.
În ceea ce privește editurile, sunt două căi, după cum am aflat și eu în timp: ori ai răbdare și aștepți să te remarce (eventual le trimiți link-uri pe Facebook, în mesaje, ca să grăbești procesul :)) – asta mi-a spus-o o prietenă, dar mie mi-e rușine să fac așa, deci o să mor de foame, cum zice proverbul), ori le contactezi tu în vederea unei colaborări. Chiar scrii frumos și limpede, ai gusturi bune la literatură, așa că blogul tău are toate șansele să crească în timp, dacă te ții de treabă. Singura mea remarcă ar fi legată de spoilere, pe care n-ar strica să le semnalezi cumva, pentru cei care nu au citit cartea.
Am observat că cel mai mare avantaj al parteneriatului cu o editură este faptul că pun link către blogul tău pe pagina lor de Facebook – în rest, te pot copleși cărțile primite (mai ales noutățile), pentru că îți dai seama cât de puțin timp ai la dispoziție pentru a citi maldărele de literatură. :)) Știu cum e la început, te entuziasmează orice propunere, dar după o vreme te mai calmezi și începi să ordonezi prioritățile. :))
Dana Dumitru
Şi mie mi-a trimis iniţial câteva pagini să îmi fac o idee. M-am gândit că nu strică să citesc şi ceva diferit, deşi, după cum zici şi tu am şi aşa o listă de lectură mult prea mare.
Da, eu fiind la început sunt entuziasmată de orice idee de colaborare în orice formă. Am început să scriu recenzii şi pentru alt site şi mi-au spus că dacă mi se termină cărţile le pot cere pentru că au parteneriate cu mai multe edituri, dar deocamdată sunt copleşită de propria listă. Nici eu nu ştiu dacă vreau să bat pe la uşa editurilor să mă „promovez” pentru că nici nu vreau să ajung să citesc doar cărţi recomandate de ei şi nici nu ştiu dacă dispun de timpul necesar, eu având deja un job full-time şi fac şi traduceri part-time. Deocamdată blogul este un hobby, o metodă de a mă testa pe mine însămi. Dacă se va concretiza şi în altceva mai încolo, asta rămâne de văzut.
Mulţumesc pentru comentariu, o să ţin cont să nu mai ofer prea multe spoilere, sau să atenţionez cumva cititorii.
Adi
Eu dacă am impresia că m-a băgat în aceeași oală cu alți 10 bloggeri, nici nu răspund mailului. Îmi place ca mailul să fie personalizat și să dea dovadă că mi-a citit blogul.
Veronica
Buna! Daca doar in 3 luni sau mai putin ai fost deja contactata de un scriitor te felicit! Eu nu as refuza nicicum; am un blog de 6 ani, dar recunosc ca sunt super activa de 2 luni si sunt in cautare de colaborari cu edituri.
Insa nu ma contacteaza nimeni, ci din contra eu trimit email-uri fara raspuns.
Deci esti o norocoasa sincer.
Te invit si pe blogul meu.
Dana Dumitru
Eu de atunci am tot primit propuneri și cu timpul le-am triat în funcție de instinct sau interese legate de carte. Este măgulitor să primești oferte, dar, în timp, eu am realizat că îmi limitau foarte mult opțiunile proprii de lectură. Depinde și ce îți dorești de la blog, în ce direcție vrei să mergi. Cu siguranță vor apărea în timp oferte și pentru tine