Săptămâna trecută, în plină lună a lui ianuarie, am avut ocazia să ajung la Sankt-Petersbug, din motive de lucru. Dar, am profitat și am rămas acolo pentru încă trei zile, timp în care orașul mi s-a dezvăluit în toată splendoarea sa. Și, pentru că nu puteam rata și destinațiile bookish, am fost să vizitez casa memorială a lui Dostoievski, în care scriitorul și-a petrecut ultimii ani de viață.
La începutul lui 1878, Feodor Mihailovici Dostoievski se muta împreună cu familia la apartamentul din strada Kuznechny nr. 5, unde va rămâne până la moartea sa, în 1881. Pe durata perioadei sovietice, clădirea de pe strada Kuznechny a fost reabilitată și a avut ca destinație apartamente rezidențiale obișnuite. Presa pre-revoluționară a vorbit despre necesitatea montării unei plăci memoriale pe clădire și deschiderea unui muzeu în apartamentul scriitorului, dar, la momentul respectiv, aceste demersuri au rămas doar în plan teoretic. Primul muzeu Dostoievski a fost inaugurat la Moscova, în 1928, în casa în care scriitorul a copilărit.
În 1969, casa de pe strada Kuznechny a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, la finalul căruia apartamentul a fost restaurat conform planurilor din arhivă, și prin intermediul notițelor contemporanilor săi.
În noiembrie 1971, la data nașterii scriitorului, a avut loc inaugurarea Casei Memoriale Feodor Dostoievski din Sankt-Petersburg.
Camera copiilor
Această cameră a aparținut copiilor lui Dostoievski, Liubov și Feodor. La momentul mutării în acest apartament, Liuba avea nouă ani, iar Fedia șapte ani. Pe durata celei de-a doua căsătorii, cuplul Dostoievski a avut patru copii. Prima fată, Sonechka, s-a născut în 1868 la Geneva și a murit trei luni mai târziu. În 1869, la Dresda, s-a născut Liuba; în 1871, la Sank-Petersburg, s-a născut Feodor; în 1875, la Staraya Russa, unde familia Dostoievski și-a petrecut vara, s-a născut Alioșa. Din păcate, la vârsta de trei ani, micul Alioșa a murit din cauza unei crize epileptice. Scriitorul a fost teribil de afectat de moartea acestuia. Îl iubea pe Alioșa în mod special, aproape cu o dragoste bolnăvicioasă, de parcă ar fi trăit cu sentimentul că urma să îl piardă. Această experiență tragică și personală este reflectată în romanul său Frații Kamarazov, pe care l-a scris între anii 1878-1880.
Dostoievski credea că viața nu are niciun sens fără copii, și, drept urmare, a fost un tată iubitor și devotat. Când pleca cu treburi de acasă, obișnuia să îi trimită soției scrisori pline de dragoste la adresa copiilor, dar, și pline de îngrijorare cu privire la soarta lor. Dostoievski a acordat o atenție specială educației și creșterii acestora. Obișnuia să le citească cu voce tare din cărțile lui Puşkin, Gogol, Dickens, Hoffman, Schiller, Hugo, etc.
Educația literară a avut cu siguranță un impact mare asupra copiilor scriitorului.
Liubov Feodorovna Dostoievskaia (1869-1926), fiica sa, a fost scriitoare, autoare de nuvele și proză scurtă, dar, cel mai mare interes pentru cititori îl prezintă volumul de memorii, Dostoyevsky as Portrayed by His Daughter. Cartea a fost scrisă în franceză în 1919, în 1920 a fost publicată în germană, iar, în 1922, a apărut traducerea în rusă. Amintirile lui L.F. Dostoievskaia sunt în mare parte subiective și tendențioase, dar, cu toate acestea, conțin informații unice despre modul de viață, obiceiurile și trăsăturile de caracter ale lui Dostoievski.
Feodor Feodorovici Dostoievski (1871-1921), fiul scriitorului, a avut o fire sportivă încă din copilărie și iubea în special caii. A devenit specialist în creșterea și îngrijirea cailor. Nepotul, Andrei Feodorovici Dostoievski, a contribuit substanțial la deschiderea acestui muzeu, prin donarea unei colecții valoroase dedicate memoriei bunicului său. Copiii lui Andrei Feodorovici, Tatiana și Dimitri (strănepoții lui Dostoievski) trăiesc astăzi în Sankt-Petersburg. Liubov nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut urmași.
Salonul
La sfârșitul anilor 1870, Dostoievski începe să devină cunoscut nu doar în Rusia, ci și în străinătate. În scurt timp, operele sale au fost traduse în nenumărate limbi europene. Foarte mulți vizitatori obișnuiau să-i calce pragul cu diferite probleme. Dostoievski încerca să-i primească pe toți, nu refuza pe nimeni. Un colț al salonului a fost reprodus conform unui tablou realizat de Varvara Andreievici Savostianaova, nepoata de frate a scriitorului. Cercul social al lui Dostoievski era destul de mare, acesta citindu-și operele în saloanele literare ale lui S. A. Tolstoi sau E.A. Stakenschneider. Filosoful, poetul și redactorul V.S. Soloviev l-a însoțit pe scriitor la mănăstirea Optina Pustyna, o vizită ce a jucat un rol major în conceperea romanului Frații Kamarazov. Dostoievski obișnuia să-și petreacă timpul în salon înainte să se retragă în biroul său. Aici își rula țigările, deși avea probleme la plămâni, iar doctorii îi interziseseră să fumeze. Mica tabacheră de pe masă conține o notiță pe care fiica sa a făcut-o în ziua în care a murit, „28 ianuarie, 1881. Tăticul a murit azi”.
Biroul
Camera a fost refăcută cu ajutorul unei fotografii realizate de către V. Taube după moartea scriitorului.
Dostoievski obișnuia să închirieze apartamente în cartierele ieftine ale orașului și se muta des. Nu a trăit mai mult de trei ani în niciun loc. Cunoștințele scriitorului, care l-au vizitat de-a lungul anilor, au observat mobilierul ascetic, simplitatea și caracterul modest al interioarelor. Camera principală în fiecare apartament era biroul scriitorului. Oaspeții ajungeau în biroul său doar din întâmplare. Rudele sale își amintesc că acestuia nu-i plăcea dacă cineva îi muta obiectele prin cameră. Biroul era spațiul său creativ, a cărui atmosferă specială nu trebuia să fie deranjată de nimeni. În acest birou, Dostoievski a scris romanul Frații Kamarazov.
Scriitorul obișnuia să lucreze noaptea și să doarmă în birou. Înainte să meargă la culcare, aranja patul, iar, apoi, își acoperea capul folosind două pături, peste care punea o haină veche.
Deasupra patului se află o reproducere după tabloul lui Rafael, Madona Sixtină. Dostoievski aprecia foarte mult această pictură și mereu și-a dorit să obțină o copie. În 1880, cea de-a doua soție, Anna Grigorievna, i-a făcut-o cadou.
Ceasul de pe măsuța de lângă geam, ce i-a aparținut fratelui scriitorului, Andrei Mihailovici, a fost oprit în ziua și la ora morții lui Dostoievski – 28 ianuarie, 1881.
*Poza cu fațada casei a fost preluată de pe site-ul saint-petersburg.com, iar cea cu biroul scriitorului de pe whyevolutionistrue.
4 Răspunsuri
Dorina
Interesantă incursiune :).
Georgiana
Îmi place mult ce ai scris, frumoasă combinația între vizita de lucru și programul livresc Foarte interesant că fiica lui a fost scriitoare și chiar a scris un volum de memorii, chiar nu știam asta …
Dana Dumitru
Ce-i drept, eu nu prea știam mai nimic despre viața personală a lui Dostoievski, așa că, m-am bucurat să aflu atâtea amănunte
Din lumea cărţilor #13 - Cărţi care contează
[…] În vizită la Dostoievski – bookishstyle.ro […]