Tu când ai timp să citeşti?

postat în: Blog | 14

reading-time-640x427

 

Aud din ce în ce mai des oamenii din jurul meu că nu au timp să citească, la fel cum nu au timp să meargă la sală, la teatru, să se întâlnească cu prietenii, etc. Şi atunci mă întreb cum îşi petrec timpul liber. Noroc că nu trebuie să caut prea departe pentru a găsi un răspuns pentru că, nu demult, mă aflam cam în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte lectura. Nu mă înţelegeţi greşit, nici acum nu sunt o cititoare atât de înrăită pe cât mi-aş dori să fiu, dar „sunt pe drumul cel bun”. În ultimii 4-5 ani am citit în medie cam o carte pe lună, dar, de când mi-am deschis blogul, balanţa înclină din nou în favoarea cititului şi contabilizez la sfârşit de lună câte 2-3 cărţi. Să sperăm că în viitor vor fi şi mai multe.

Şi, totuşi, cum am reuşit să îmi fac mai mult timp pentru citit? Simplu. Am renunţat la activităţi care mai mult mă oboseau şi care-mi mâncau timpul aiurea: filmele şi internetul. Nu am devenit nici pustnică, nici militantă împotriva tehnologiei, doar am limitat timpul petrecut la calculator şi în faţa televizorului. În loc să mă uit la 2-3 episoade dintr-un serial până la miezul nopţii, mă uit doar la un episod, sau mai „trişez” şi mă uit la un episod de dramă de 42 minute şi unul de comedie de 23 minute. În felul acesta nici nu mă frustrez şi-mi acord şi răgazul necesar să mă deconectez după o zi de muncă. Alternând activităţile, oricum vei avea impresia că ai realizat mai multe şi că nu a mai trecut încă o zi în care nu ai făcut nimic. La fel se întâmplă şi cu internetul. După 8 ore de muncă în faţa monitorului, chiar trebuie să-ţi forţezi vederea petrecând ore în şir pe zeci de site-uri, căutând în neştire informaţii, descărcând poze, sau verificând ultimele postări de pe reţelele de socializare? La ce ajută? Te oboseşti inutil iar concentrarea şi răbdarea pentru alte activităţi vor scădea simţitor. Este adevărat că un site este doar la un click distanţă, iar o carte la 300 pagini distanţă, dar, cu timpul, vei observa că cititul nici nu oboseşte ca statul la calculator şi vei putea procesa mai bine informaţiile decât atunci când scroll down devine un simplu proces mecanic.

Minutele alocate cititului se pot „fura” şi în timpii morţi, pe care toţi îi avem fie că ne place sau nu (în mijloacele de transport, la cozi, pe tren, etc). Nu sunt adepta cititului încrâncenat în metrou sau ratb când abia te sprijini de o bară, într-o mână ai laptopul şi cu alta ţii covrigul sau cafeaua, dar dacă ai norocul să prinzi loc jos sau stai îndeajuns de confortabil şi nu trebuie să faci acrobaţii să poţi ţine o carte în mână, atunci poţi aloca cititului durata zilnică a drumului până la muncă. Să nu mai vorbim de timpul petrecut stând la cozi la minunatele noastre instituţii de stat. Vă garantez că nici nu o să simţiţi cum vă vine rândul dacă luaţi o carte la voi, ba chiar o să vă supăraţi că doar mai aveaţi 1 pagină şi terminaţi capitolul ăla interesant.

Cititul este un obicei care se educă la fel ca vizionatul filmelor. La început e posibil să simţi că nu ai răbdare să stai în pat cu o carte fără să vezi că se derulează ceva în faţa ochilor, fără să auzi vocea actorilor cu care eşti obişnuit. Nu te enerva, acordă-ţi 2-3 zile de acomodare, dezvoltă-ţi un ritual propriu (ascultă muzică în surdină, fă-ţi un ceai, găseşte-ţi un loc comod, sau orice altceva ce îţi face plăcere) şi lasă-te purtat de magia cititului. Uşor-uşor imaginaţia o să dezvolte trăsăturile personajelor şi locurile aşa cum nicio imagine de la televizor nu o poate face, într-un mod unic şi personal.

Ca să nu o lungesc mai mult decât e cazul, vă spun doar că timpul pentru citit există, trebuie doar să faceţi puţină „ordine” în obiceiurile zilnice dacă vă doriţi asta. Nu vorbesc aici de oamenii cu copii mici al căror timp liber este foarte limitat, sau de oamenii care jonglează cu mai multe joburi pentru a se întreţine, ci vorbesc de generaţia mea (25-35 ani) în a cărui realitate trăiesc şi pe care o observ zinlic.

Tu când ai timp să citeşti?

foto via Make use of

14 Răspunsuri

  1. În primul rând: Bună! ( sunt nou pe aici la tine, cu primul comentariu…) Și în al doilea rând vreau să îți spun că dai niște argumente foarte corecte. Exact ceea ce spui tu în primele două alineate le-am sugerat și eu prietenilor mei. Evident, nu înainte de-a urma eu însumi aceste sfaturi. Dacă, înainte aveam timp doar de filme, seriale, browsing și joace pe calculator; cumva, cumva s-a făcut timp și pentru lectură, sport și alte activități. În momentul de față mi-au intrat în rutina de zi cu zi și ceea saptămânală. Nu concep să nu citesc macăr un capitol înainte de culcare sau să nu ajung la sala de sport măcar de trei ori pe săptămână.
    În schimb, cititul la coada la Kaufland sau în transportul în comun îmi pare un pic prea mult. Eu, personal n-aș putea să ma decontectez de lumea din jur, de zgomot, de aglomerație îndeajuns de mult pentru a citi cum trebuie și savura cartea pe care o citesc. Mai mult, eu ca sa merg la munca conduc, deci îmi este imposibil să citesc…
    Adevărul e că mai toată lumea se plânge de lispa de timp liber, însă după părerea și experiența mea personală e numai vina noastră dacă s-a ajuns în această situație. Și atunci, e momentul să te oprești, să tragi linie și să te organizezi în alt mod. Timpul ți-l faci tu singur!

  2. Dana Dumitru

    Mulţumesc pentru comentariu Adrian şi te mai aştept pe blog. Da, este normal ca nu toate metodele să se potrivească personalităţii fiecăruia. Am încercat doar să ofer mai multe alternative, mai ales că am observat că mulţi deja practică cititul în mijloacele de transport în comun. Mă bucur să aud că îţi faci timp pentru lectură, iar dacă ai şi alte variante prin care putem câştiga lupta cu timpul, nu ezita să le împărtăşeşti.

  3. Citesc in mijloacele de transport (in tren pot chiar si sa vizionez un film), sălile de asteptare, in vacante si seara înainte de culcare. Deocamdată nu am încercat sa citesc in parc sau la terase. Am observat de ex. ca în metrou îmi e mult mai usor sa citesc teatru decât proza. A fost un adevărat deliciu sa citesc Rinocerii lui E. Ionesco înconjurată de atatia oameni, parca făceau si ei parte din poveste.
    Si eu sunt noua pe aici..direcționată de la un comentariu lasat la holera lui Marquez. Si pe mine m-a iritat cartea si am catalogat-o ca fiind o lectura ușoară. O să mai încerc și o alta carte poate o sa-mi placa stilul autorului.
    Nu sunt de acord cu remarca că pierdeai timpul cu filmele pt. ca nu-mi imaginez cum ar fi arătat lumea fără cea de-a 7-a arta, fără filme ca La dolce vita, La grande bellezza, Persona etc..
    Spor la citit!

  4. Dana Dumitru

    Mă bucur să aud că nu sunt singura ciudată căreia nu-i place Marquez :D
    Nu am vrut să se înţeleagă că acum consider vizionarea de filme o pierdere de vreme, doar că îmi ocupau mult timp şi eram prea absorbită de ele încât să-mi fac mai mult timp pentru citit. Mă uit în continuare la filme, dar în cantităţi mai moderate :)

  5. Buna Dana!
    Mi-ai lasat un comment pe site pentru care-ti multumesc. Curiozitatea m-a facut sa intru „la tine” si imi place blogul tau, nu departe de al meu ca preferinte :) Aerisit, cald, curat…

    Despre timpul cititului, tot ce ai scris este adevarat si…cotidian. Daca intrebi pe strada 10 persoane cum ai intrebat aici, banuiesc urmatoarea statistica: 5 persoane – „n-am timp”; 2 persoane – „cat pot, zilnic, saptamanal, imi place”; 3 persoane – „bai, c-ei aia citit? k n-us prost sa perd timp din distraktie”…

    Ador sa citesc si in copilarie am trait emotii asemanatoare cu ale tale. Citesc zilnic. Poate nu atat de mult cat as vrea, dar la culcare citesc pana adorm. Uneori adorm dupa 2-3 pagini, sau dupa 1-2 capitole, alteori fac noapte alba. Depinde de carte :)

  6. Dana Dumitru

    Bine ai venit pe blog, Laura! Mă bucur că e pe gustul tău. Și eu te-am descoperit tot azi, dar cu siguranță nu va fi ultima vizită ;)
    Eu seara spre culcare citesc mai puțin pentru că mă ia somnul imediat. Încerc să citesc până în ora 22 ca să fiu lucidă :D
    Important e să citim, indiferent de cum/când o facem.

  7. Tocmai am descoperit blogul si sigur-sigur am sa revin! :) Imi place sa citesc dimineata pe tramavi, in drumul spre serviciu si inapoi spre casa, iar cele 30 min trec atat de repede cand am o carte la mine, ca mi-as dori, de multe ori, ca drumul meu sa fie mai lung!Cand ma prinde o carte buna, nu exista, imi fac timp oricand!Sa vreau doar!!
    Keep up with the good work!!
    Numai bine!

  8. Dana Dumitru

    Mulţumesc Alexandra şi te mai aştept pe blog. Da, o carte bună are efectul asta de a te face să-ţi doreşte ca drumul să fie mai lung.

  9. Eu citesc seara inainte de culare. Ma realxeaza, iar daca cartea e interesanta stau si 2-3 ore pana sa o las din mana, daca nu oricum o folosesc pe post de somnifer si in 20 de minute deja casc si o pun pe noptiera.
    In trecut citeam 2-3 carti pe luna, dar acum trebuie sa recunosc ca nu mai am atata rabdare si citesc doar carti ce imi sunt recomandate si ma atrag.

  10. Dana Dumitru

    În principiu şi eu citesc doar ce mă atrage sau în funcţie de recomandări. Problema e că mă atrag prea multe şi am liste pe liste :D

  11. Desi nu te adresezi generatiei mele (>32 de ani, 2 copii) iti voi raspunde. La WC, la serviciu (slava Domnului ca am un job unde imi permit sa citesc) si noaptea tarziu dupa culcarea celor mici. De seriale nu mai poate fi vorba si nici de filme. Si-mi pare rau. Pe vremuri vedeam cam 35 filme/luna. Dar sunt bucuros si acum, ca citesc cam 35 carti/an.

    • Vreau si eu un job din asta!

      In aceeasi categorie cu Gabriel, si eu citesc dupa ce adoarme copila. Inainte sa o am pe ea, citeam cind prindeam timp liber, de obicei seara, dar si in autobuz. N-am mai mers cu trenul de citiva ani, dar de fiecare data citesc in tren.

  12. Exact ca tine procedez si eu. Am renuntat la filme si la internet in favoarea cititului.

  13. @Gabriel. Pe WC e chiar o sugestie foarte practică ;)) Și uite că la serviciu nu m-am gândit înainte. Și adevărul e că lecturez și eu în momentele moarte dintre proiectele mele.

Lasă un comentariu