Olive Kitteridge

postat în: Clasic, Dragoste, Modern, Nuvele | 4

Coperta-Olive-Kitteridge-Elizabeth-Strout

Autor: Elizabeth Strout

Anul apariției: 2014

Editura: Litera

ISBN: 9786067411911

Număr pagini: 320

Dacă sunteţi genul de cititori cărora le place să se ataşeze de personaje, să trăiască alături de ele şi să le urmărească evoluţia îndeaproape, atunci nu aţi nimerit în locul potrivit. Olive Kitteridge nu este genul acesta de carte, ba chiar, dimpotrivă.

Romanul este scris sub forma a 13 nuvele, punctul lor comun fiind doamna Olive Kitteridge, o profesoară de matematică, al cărei parcurs pare să se intersecteze cu al tuturor personajelor din micul orăşel de provincie Crosby, Maine. Fiecare capitol introduce un nou locuitor ca fiind personajul principal şi ai senzația că începi de fiecare dată o altă carte, ceea ce mi s-a părut destul de frustrant, mai ales în contextul în care de anumite personaje m-am simţit mai legată şi mi-ar fi plăcut să văd în continuare ce se întâmplă cu ele.

Olive Kitteridge oferă o perspectivă destul de sumbră asupra vieţii, descrie o lume maladivă, dominată de nebunie, sinucidere, adulter, dragoste reprimată şi frustrări. În mare parte, personajele care compun acest roman sunt cupluri care trec prin crizele vârstei mijlocii sau ale bătrâneţii sau prin crize relaţionale, fie că e vorba de legătura cu copiii, sau cu partenerul.

În afară de Olive, eroina noastră, o femeie rigidă și dificilă care nu este foarte plăcută în comunitate, numitorul comun al celor 13 capitole este tema adulterului, a nebuniei, a dragostei platonice şi a relaţiilor bolnăvicioase, exploatate aproape abuziv. Nu sunt puţine personajele care suferă de o formă a nebuniei, printre ele regăsindu-se tatăl lui Olive, mama lui Kevin şi a lui Henry. Dragostea este infăţişată în toate formele ei întunecate fie prin prisma relaţiei sufocante pe care Olive o dezvoltă pentru fiul său, prin dragostea reprimată pe care Henry o simte pentru tânăra lui asistentă Denise, prin relaţia bolnăvicioasă pe care pianista Angela O’Meara o are cu mama ei, şi prin dragostea platonică a lui Olive pentru Jim O’Casey. Tema adulterului este cea care surprinde cel mai mult pentru că vine sub forma unor amintiri din trecut, nu se dezvoltă pe parcursul capitolelor prezentate. Ajunse la bătrâneţe, când se credeau la adăpost de violenţa geloziei, personajele trebuie să se confrunte cu demonii adulterului: lui Marlene îi este dat să afle chiar în ziua înmormântării că soţul său Ed Boney a avut o aventură cu o prietenă comună, Jane Houlton află de o vizită secretă a lui Bob la Miami, iar Harmon o părăseşte pe soţia sa, Bonnie, pentru a trăi alături de văduva Daisy.

Olive Kitteridge este un personaj incomod, greu de digerat. Nu este nici o soţie iubitoare, nici o mamă îngăduitoare. Relaţiile ei cu ambele nurori (Suzanne şi Ann) sunt dezastruoase pentru că acceptă cu greu ideea că fiul său, Cristopher, s-a schimbat şi nu mai este dispus să îi facă pe plac.

Deranjant este şi cum Olive încearcă să găsească bucurie în nefericirea altora, prin apropierea cu Louise Larkin, care trăieşte într-o izolare completă de cînd fiul său a fost închis pentru crimă. Finalul romanului este aproape singurul moment în care Olive devine umană, atunci când redescoperă dragostea alături de Jack Kennison, dintr-o nevoie firească de companie.

Romanul lui Elizabeth Strout oferă o perspectivă intensă asupra condiţiei umane, dar într-o formă fragmentată ce nu-ţi permite să analizezi personajele în profunzimea lor. Imaginea colectivă a conflictelor, a tragediilor şi a bucuriilor unei mici comunităţi de locuitori ar fi putut fi memorabilă dacă povestea ar fi fost spusă din perspectiva lui Olive ca narator implicat, şi nu ca observator.

Olive Kitteridge este primul roman pe care îl citesc pentru Clubul de Carte Litera, un club de lectură pe care l-am descoperit de curând şi unde cititorii pasionaţi se pot întâlni pentru a schimba idei şi păreri.

4 Răspunsuri

  1. Să înțeleg că Elizabeth Strout e un fel de R.R. Martin care omoară pe bandă rulantă personajele cu care empatizează cititorul?

  2. Dana Dumitru

    Nu, nici pe departe. Majoritatea personajelor care mor sunt doar amintite trecător. În plus, nu ai ocazia să te atașezi de persoanje pentru că unele apar doar într-un singur capitol.

  3. Ai făcut câteva observații interesante, asta am vrut să-ți spun și după ce am citit prima oară ce ai scris despre această carte, dar, cum am citit pe mobil, mi-a fost peste mână să comentez. :) Îmi amintesc că, în discuția de la club, ai spus unele păreri pe care le regăsesc aici (cum ar fi faptul că Olive încearcă să găsească bucurie în nefericirea altora). Eram curioasă dacă ți-ai schimbat un pic părerea despre Olive, dacă ai reușit să o înțelegi mai bine.

  4. Dana Dumitru

    Da, după discuţia de la club mi-am dat seama că am judecat-o cam aspru pe Olive. Este un personaj destul de incisiv, foarte apropiat de realitatea noastră, dar greu de acceptat tocmai pentru că reflectă un fel de viaţă cu care suntem obişnuiţi, în care ne putem oglindi, iar de multe ori cărţile sunt un refugiu de lumea reală, nu vrei să retrăieşti şi în ele realitatea zilnică.

Lasă un comentariu

Filtru Spam