Vina

Înainte să mă apuc de blog nu prea eram la curent cu noile apariţii livreşti, mergeam destul de rar la târgurile de carte (cel puţin de când am terminat facultatea) şi urmăream foarte puţin scrierile autorilor români contemporani. Trăiam în propria lume a cărţilor, guvernată de planetele ExLibris, Cărtureşti sau biblioteca alor mei, şi, probabil că lucrurile ar fi continuat aşa dacă nu aş fi început să schimb păreri cu alţi cititori din blogosferă sau cu membrii clubului de lectură.

Pe Camelia Cavadia o “ştiu” de prin luna februarie a acestui an când i-am descoperit blogul personal, pe care îl urmăresc de atunci constant. Luna trecută a venit pentru prima dată la Clubul de Carte şi, deşi se învârte în lumea televiziunii de ceva timp, iar câteva dintre fete o cunoşteau şi îi citiseră romanul Vina, am dat cu ochii de o persoană mai degrabă retrasă, poate puţin intimidată de discuţiile noastre înflăcărate. Nu am apucat să discutăm personal, dar, la câteva zile m-a contactat să îmi spună că vrea să îmi dăruiască cartea ei de debut. Şi, uite aşa, am ajuns să-mi lărgesc sfera de scriitori români citiţi anul acesta.

Vina este un basm modern bazat pe un preaplin de fericire care secătuieşte personajul principal până la epuizare, o fabulă despre cum totul se poate nărui într-o clipă, un tablou perfect de familie ce ascunde putreziciunea sufletului atunci când viaţa ideală devine o povară mult prea greu de îndurat. Eroul nostru, Tomas H., dezgustat de sine, îşi târâie existenţa prin ochii vecinilor săi pe care îi observă din spatele cortinelor, cu candoare şi curiozitate deopotrivă.

Lectura în sine curge uşor, deşi pe alocuri frazele repetitive şi diluate te-ar putea împiedica să mergi mai departe. Acţiunea, construită pe baza alternanţei trecutului cu prezentul, este mai degrabă stagnantă, dar totuşi trăirile interioare ale lui Tomas cât şi dorinţa de a afla de ce se face acesta vinovat reuşesc să te menţină captiv până la final.

Au devenit din nou prieteni abia după ce au înţeles că oamenii greşesc atunci când îşi doresc să fie ca-nainte. Şi asta pentru simplul fapt că niciodată un lucru nu mai poate fi la fel. Timpul care trece nu ne găseşte niciodată la fel cum ne-a lăsat, experienţele de orice fel îşi pun amprenta peste noi ţi în fiecare zi devenim alţii. Mai buni, mai răi, mai înţelegători, mai trişti, mai veseli, dar niciodată la fel. Au devenit din nou apropiaţi când au înţeles că fiecare moment al vieţii este preţios în felul lui. Tocmai pentru că e unic. Iar ei erau alţii cu fiecare secundă care trecea peste el. 

Plecând de la premisa că o viaţă perfectă, ca în filme, ar trebui să îţi aducă mulţumirea supremă, autoarea construieşte o poveste fără cusur. Tomas şi Stella sunt frumoşi, tineri, se iubesc, sunt înconjuraţi de prieteni devotaţi, au doi copii perfecţi, joburile mult visate şi sunt plini de speranţă în ceea ce priveşte viitorul. Fericirea asta începe uşor-uşor să zgârie retina cititorului dacă nu s-ar simţi vocea narativă omniprezentă, pândind căderea lui Tomas. Gelozia se insinuează treptat în căsnicia cu Stella, întruchiparea tuturor virtuţilor feminie – frumoasă, blondă, deşteaptă, caldă, soţie şi mamă iubitoare, iar de aici până la pierderea vieţii liniştite nu mai e decât un pas. Felul în care a fost plantată sămânţa îndoielii mi-a amintit de eroul lui Machado de Assis, Dom Casmurro, care plăsmuieşte o poveste de adulter între soţia sa, Capitu, şi prietenul său Escobar.

Ideea artistului chinuit (Tomas este un scriitor de succes) mi s-a părut un pic exagerată în contextul modern actual; eu aş fi văzut personajul principal mai degrabă lucrând într-un mediu corporatist, alergând bezmetic după obiective şi termene limite imaginare, fără corespondenţă în lumea reală.

Vina a fost pentru mine ca o briză plăcută după o carte stufoasă precum Daniel Martin. De multe ori am avut impresia că asist la un scenariu de film american, comercial, dar cu un substrat profund ce vorbeşte despre suferinţa omului modern, răpus de închisoarea propriei imaginaţii şi a propriilor demoni. Romanul are un uşor iz moralizator prin faptul că Tomas H. ne oferă o lecţie despre efemeritatea unei relaţii şi uşurinţa cu care te pierzi în nebunia succeselor materiale, cât şi despre revelaţia singurătăţii umane.

În ceea ce priveşte finalul, nu prea pot avea o părere obiectivă pentru că deja auzisem în discuţiile de la Clubul de Carte care este destinul personajului. Nefiind surprinsă, pot doar să spun că mi s-a părut o alegere potrivită, dar am rămas totuşi curioasă să aflu ce s-a întâmplat cu Stella şi unde a dispărut.

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe libris.ro, elefant.ro sau cărturești.ro.