Daniel Martin

postat în: Dragoste, Modern, Realist | 3
coperta1

Autor: John Fowles

Anul apariției: 2009

Editura: Polirom

ISBN: 978-973-46-1199-7

Număr pagini: 752

Romanul Daniel Martin al lui John Fowles m-a ţinut captivă aproape 3 săptămâni. Nu vă gândiţi că lectura a fost neapărat anevoioasă sau insipidă, dar lipsa de timp şi imposibilitatea de a purta cartea după mine în geantă şi-au cam lăsat amprenta asupra listei mele de lecturi, iar Goodreads înregistrează conştiincios că sunt cu 4 cărţi în urma programului stabilit. După un volum atât de gros precum Sticletele, nu prea mai aveam chef de încă o cărămidă, dar, proasta inspiraţie de a pleca de acasă într-un weekend doar cu Al zecelea om la mine m-a făcut să apelez la altă bibliotecă, în care am găsit o ediţie veche a romanului, publicată de editura Univers.

Cu scrierile lui Fowles sunt deja obişnuită, acesta fiind dealtfel şi principalul motiv pentru care m-am aruncat la o carte atât de voluminoasă, iar stilul său nu m-a dezamăgit nici de data aceasta. Alternaţa trecutului cu prezentul, perspectivele narative diferite, personajele vibrante – pe alocuri enigmatice, dialogul spumos şi jocul subtil de cuvinte, compun o poveste memorabilă ce se înscrie în tradiţia englezească a buildungsromanului cu toate specificităţile sale.

După cum era de aşteptat, în mijlocul acţiunii îl avem pe Daniel Martin, un scenarist de vârstă mijlocie care, atunci când este chemat pe patul de moarte al unui vechi prieten de facultate, se vede nevoit să facă un salt înapoi în propria memorie pentru a reconstitui episoadele care i-au format caracterul, dar, în acelaşi timp, descoperă că indiferent cât de mult a încercat să scape de influenţa rigorii academice de la Oxford, azi este în mare parte suma acestui mediu elitist.

Paginile care descriu anii de studenţie cu discuţiile înflăcărate, bazate pe propriul intelect şi mai puţin pe artificiile sociale de care noi ne folosim cu precădere în ziua de azi, descoperirea erosului, conturarea cvartetului de prietenie (Daniel, Anthony, surorile Jane şi Nell) şi a triunghiului amoros vorbesc despre o legătură unică la nivelul personajelor, o contopire spirituală care te face să tresalţi:

Poate că ne aflam sub farmecul frescelor minunate pe care le văzusem în după-amiaza aceea: poate că era dulcea nostalgie a vacanţei care era pe sfârşite; nu, era ceva mai adânc, un acord misterios care, în ciuda goliciunii trupurilor noastre, nu avea nimic carnal. Am avut atunci unul din rarele momente de exaltare religioasă din viaţa mea. Diferenţa majoră dintre mine şi Anthony este că acolo, pentru câteva clipe, m-am simţit inexplicabil de fericit; dar am văzut că el, omul presupus religios, rămăsese indiferent. […] A fost un moment infinit şi totodată evanescent – o apropiere intensă şi totuşi la fel de puţin durabilă ca şi minusculele organisme fosforescente din apa ce ne înconjura.

Pe alocuri, lectura este greoaie datorită digresiunilor filosofice ce vizează schimbarea personalităţii de-a lungul timpului, sau introspecţiilor ce diseacă cauzele transformărilor condiţiei umane după război şi trecerea către o perspectivă egoistă, dar, textul reuşeşte să îşi păstreze cursivitatea prin forţa emoţiilor transmise:

Contemporanii mei şi-au petrecut într-un fel copilăria în secolul XIX, căci secolul XX n-a început decât în 1945. Iată de ce suntem torturaţi de propria noastră viaţă, împinşi forţat într-una dintre cele mai lungi şi abrupte elongaţii culturale din istoria omenirii. Şi ceea ce am fost odată este acum, într-un fel foarte special, rupt de prezent – redus la stadiul de obiect, de artificiu, de antichitate, de flash-back…ceva discontinuu şi neconectat cu realitatea prezentului. Generaţia mea dorea să se scuture de un inutil sentiment de vinovăţie, de respect exagerat, de dependenţă emoţională.

Povestea de dragoste dintre Jane şi Daniel mocneşte tăcut, este o vâlvătaie care se aprinde şi se stinge cu fiecare nouă relaţie a lui Daniel – prin care încearcă să suplinească lipsa iubirii materne – şi care renaşte în spaţiul vechilor cetăţi din Siria şi Egipt cu aceeaşi forţă cu care antichitatea se insinuează în continuare în vieţile noastre. Momentul revelaţiei se produce într-o străfulgerare, un moment în care timpul parcă stă în loc iar personajele îşi revendică viaţa. Eram aproape sigură că cei doi vor avea parte de un final similar cu cel al Juliei şi Sebastian, eroii din Întoarcerea la Brideshead, dar, de data aceasta, problema catolicismului se disipează în aer, făcând loc unui final copleşitor prin intensitatea trăirilor şi a regăsirii de sine.

Sunt oameni pe care nu-i poţi expedia, plasa, materializa, care constituie mistere pe care te faci că nu le observi pe propriul risc, care inconştient şi implicit sunt, ca natura însăşi, capabili să anuleze timpul şi tot ceea ce omul încearcă să pună între el şi realitatea sa totală.

Prin Daniel Martin, John Fowles dă viaţă unei poveşti de iubire care transcende timpul, dar face și o analiză minuţioasă a individului englez postbelic preocupat de camuflarea adevăratelor intenţii pentru a acoperi înstrăinarea de sine într-o lume aflată în derivă. Mai mult, prin satirizarea elitei academice a Oxfordului, autorul face şi o paralelă între spaţiul american, preocupat de lucrurile materiale şi atingerea celebrităţii, şi spaţiul englezesc, preocupat de păstrarea tradiţiilor şi menţinerea aparenţelor. Romanul a trezit în mine mine nostalgia timpului trecut, când oamenii simţeau şi gândeau mai mult, iar conversaţiile îţi dădeau aripi.

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe elefant.ro sau libris.ro.

3 Răspunsuri

  1. Am încercat să citesc „Iubita locotenentului francez” și am abandonat-o de două ori. În viitorul apropiat vreau să reîncerc cu „Magicianul” şi „Colecţionarul”. „Daniel Martin” nu pare genul de carte pentru mine. Cel puţin nu acum.

Lasă un comentariu

Filtru Spam