Al zecelea om

Weekendul trecut, toropită de căldură şi fără prea mult chef să ies din casă, am petrecut vreo 2 ore lenevind pe canapea şi am citit o carte micuţă, ce va fi discutată şi la cea de-a XIa ediţie a Clubului de Carte Litera. Cu toate că Graham Greene este un autor profilic, ce a publicat mai bine de 25 romane, multe dintre care au şi fost transpuse în scenarii hollywoodine, eu am mai citit doar Sfârşitul unei iubiri, un roman ce stă sub semnul problematicii credinţei în Dumnezeu în contextul unui triunghi amoros, pe fundalul celui de-al doilea război mondial. Ţin minte că mi-a plăcut stilul scriitorului, aşa că am fost bucuroasă să-l redescopăr prin intermediul acestui volum.

Al zecelea om a fost scris încă din 1944 cu scopul de a fi adaptat într-un scenariu de film de către studiourile MGM şi a rămas mult timp uitat în sertar, până în anul 1985 când a fost publicat şi ecranizat ulterior în 1988, rolurile principale fiind atribuite lui Sir Anthony Hopkins şi lui Kristin Scott Thomas. Filmul încă nu l-am văzut, dar, la cât de bine este scrisă cartea şi având o asemenea distribuţie, mă îndoiesc că nu s-ar ridica la înălţimea aşteptărilor.

În doar 144 pagini, Graham Greene îmbină cu măiestrie teme existenţialiste precum disperarea în faţa morţii, permanenta luptă dintre credinţă si conştiinţă şi o puternică analiză psihologică a eului cu o poveste de suspans şi de dragoste (cu rol secundar). Cele patru părţi ale cărţii descriu diferite stări ale personajului principal, Jean-Louis Chavel, prin intermediul cărora descoperim cum natura umană se pliază în funcţie de circumstanţe.

Începutul romanului surpinde protagonistul în ipostaza de prizonier de război într-o închisoare nazistă din Paris, episod în care asistăm atât la un joc ironic de putere reprezentat de existenţa unui ceas de mână şi a unui ceas deşteptător ce controlează deopotrivă timpul şi alianţele între deţinuţi, cât şi la pierderea demnităţii atunci când Chavel îşi cumpără viaţa cu preţul alteia. Urmează apoi o încercare de ascundere a identităţii atât la propriu, cât şi la figurat, dar şi o dorinţă de a înţelege schimbările produse de război, dar, mai ales, transformările interioare:

Un cămin, obişnuia el să-şi spună, e ceva care-ţi aparţine, dar lucrurile care ţi-au aparţinut cândva sunt apăsate de blestemul schimbării. Ceea ce nu fusese al lui rămăsese neschimbat şi-l întâmpina acum cu prietenie. Această privelişte nu-i aparţinea nici lui nici altcuiva, era însuşi căminul după care tânjise. 

Firul epic se complică un pic o dată cu apariţia unui impostor ce doreşte să profite de o poveste aflată de la un fost deţinut prin care identitatea adevărată a lui Jean-Louis ar ieşi la iveală, dar, scriitorul reuşeşte să profite la maxim de toate posibilitățile umane ale intrigii, fără a-şi compromite personajele. Inserţia romantică este rapid înlocuită de un sfârşit neaşteptat prin care Graham Greene demonstrează cum oamenii pot ajunge la o înţelegere mai profundă a existenţei în baza anumitor experienţe de viaţă.

Al zecelea om este o carte bine scrisă, în care autorul dozează în mod corespunzător tematica moralităţii cu o poveste de suspans şi de iubire şi o recomand celor în căutarea unui text scurt, dar plin de emoţii.

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe elefant.ro, libris.ro sau cărturești.ro.