Cu Paul Auster am făcut cunoştinţă undeva în anul III de facultate când am zărit pe rafturile bibliotecii facultăţii volumul „Palatul lunii”. Nu ştiu sigur din ce cauză am presupus că este un roman SF, aşa că, nefiind un fan al genului, am privit autorul cu scepticism şi l-am azvârlit într-un colţ al minţii cu promisiunea că îl voi citi la un moment dat, fără însă a-mi face din asta un obiectiv precis.
Câţiva ani mai târziu m-am simţit atrasă de titlul „Invizibil” al aceluiaşi Paul Auster aşa că nu am mai ezitat. Romanul începe în forţă cu descrierea relaţiei ciudate ce se naşte între Adam Walker, student la Universitatea Columbia, şi cuplul Rudolf Born şi Margot. Intriga pare a fi una romantică, dar, sfârşitul primului capitol culminează cu o crimă ciudată (Adam este martorul unei crime comise de Born) ce nu are nicio legătură cu evenimentele de până atunci.
Interesant este faptul că autorul se foloseşte de tehnica intertextualităţii şi de multiple voci narative pentru a da viaţă romanului. Capitolele alternează multipli naratori (Adam, Jim – colegul de facultate al lui Walker, Cecile Juin – viitoare fiică vitregă a lui Born) fie sub formă de confesiune, manuscris sau jurnal, scrise la toate cele trei persoane narative. Prin această metodă se creează un crescendo al acţiunii, dar, în diferite direcţii. Pe alocuri textul îşi pierde consistenţa iar misterul crimei este îndreptat într-un plan secund şi este înlocuit de descrierea legăturii incestuoase dintre Adam şi sora sa Gwyn. Relaţia începe în pragul adolescenţei prin ceea ce ei numesc „marele experiment”, dar acest experiment renaşte timp de câteva săptămâni într-o vară toridă imediat după crima la care Adam asistă. Descrierea relaţiei este intensă şi ambii fraţi par să fie la fel de implicaţi, motiv pentru care am fost surprinsă când Gwyn a negat totul şi a pus aşa-zisa relaţie pe seama dorinţelor ascunse ale fratelui său. În acest context, faptul că Adam este infertil nu are sens deoarece prin infertilitate se presupune că Adam şi-ar fi ispăşit păcatul.
O altă parte centrală a romanului o constituie călătoria lui Adam la Paris unde o cunoaşte pe Cecile Juin şi încearcă prin intermediul acesteia să se răzbune pe Rudolf Born. Planul însă eşuează lamentabil şi acest episod se termină la fel de brusc ca şi celelalte intrigi.
Pe măsură ce citeam, aşteptările mi-au fost înşelate de fiecare dată, ceea ce mi s-a părut mai degrabă frustrant decât captivant. Fiecare capitol a avut o întorsătură neaşteptată, dar un pic neplauzibilă din punctul meu de vedere. Recomand totuşi cartea celor pasionaţi de mistere, dar nu neapărat în sensul clasic. La Paul Auster misterele sunt mai mult legate de coincidenţe şi de identitatea personajelor decât de acţiunea în sine.