Aspidistra să trăiască!

De George Orwell şi al lui O mie nouă sute optzeci si patru a auzit cu siguranţă toată lumea, dar nu despre acest roman vreau să vă vorbesc, ci despre Aspidistra să trăiască!, un roman mai puţin cunoscut, ce nu merită să fie trecut cu vederea. Titlul m-a cam nedumerit, dar mi-a şi stârnit curiozitatea. Îmi suna a ceva slogan sau denumire codificată, aşa că tare am fost mirată când am pus mâna pe dicţionar şi am aflat că este de fapt o simplă plantă de apartament. Dar la Orwell nimic nu este simplu, totul are un substrat. Aşa cum nici Ferma Animalelor nu este doar o fermă, aşa nici aspidistra nu e doar o plantă.

Pe măsură ce înaintam în povestire, îmi răsuna în cap o melodie de prin anii 90, It´s all about the money, pentru că banii sunt zeul căruia i se închină societatea britanică în plin avânt al capitalismului modern, de după primul război mondial. Romanul se conturează astfel ca o critică aprigă adresată cercului de intelectuali londonezi.

Personajul principal, Gordon Comstock, provine dintr-o familie pe cale de dispariţie, fără urmaşi în generaţia tânără, în afară de el şi sora lui, Julia – considerată deja fată bătrână. Decrepitudinea şi inerţia familiei sale, unde niciodată nu se întâmplă nimic – în afară de moarte, dorinţa acestora ca el să aibă o slujbă “bună” îi repugnă lui Gordon, şi-l determină să abandoneze viitorul promiţător în publicitate pentru a se dedica carierei de poet, trăind la limită dintr-un salariu mizer de librar. Pe măsură ce se scufundă în platitudinea unei existenţe trăite de pe o zi pe alta, unde singurele realităţi valabile devin lipsa banilor şi lipsa ţigărilor, Gordon se scufundă şi într-o mocirlă spirituală în care iubeşte şi dispreţuieşte banii cu aceeaşi fervoare. În încercarea sa de a demonstra că tot banul determină chiar şi personalitatea unui om (pentru că fără bani nu poţi scoate o fată în oraş, iar dacă nu o scoţi în oraş nici iubirea nu îţi este permisă, etc.), Gordon își îndepărtează pe rând toţi apropiaţii, printre care iubita sa Rosemary şi Ravelston, unul dintre puţinii săi prieteni. Singura persoană pe care este nevoit să o toloreze în continuare şi faţă de care îl şi încearcă un sentiment de vinovăţie este Julia, care face economii la sânge pentru a-l putea împrumuta ori de câte ori Gordon cedează în faţa tentaţiilor lumești.

Atmosfera cărţii este destul de deprimantă. Pe de o parte Gordon își dorește să întruchipeze mitul artistului muritor de foame care se zbate pentru a-și găsi un loc în lume și pentru a se detașa de hățișul convențiilor, dar, pe de altă parte, atitudinea lui înverșunată și nesăbuința deciziilor pe care nu reușește să și le asume, te determină să nu prea simpatizezi cu cauza lui.

Aspidistra apare obsedant în toate locuinţele unde Gordon trăieşte („În Anglia nu va fi niciodată revoluție atâta timp cât aspidistrele vor continua să troneze în ferestre”), ajungând să se contopească cu imaginea pervertirii sufletului pe altarul banilor şi cu imaginea clasei englezeşti medii de mijloc, care se afundă în mediocritate prin acceptarea unei vieţi banale. În final, constrâns de circumstanțe, Gordon cedează și recunoaște că viața de poet neînțeles nu i se potrivește și își imbrățișează adevărata natură. Și, pentru a sărbători cum trebuie revenirea la traiul anterior, își comandă o aspidistră.

Lectura mi-a lăsat un gust amar, dar m-am bucurat să văd că Gordon își acceptă limitările și nu mai încearcă să pretindă că este o victimă a capitalismului, premisă de la care autorul pornește pentru a satiriza societatea londoneză cu un umor sarcastic.

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe libris.ro, cărturești.ro.