Autor: Francis Scott Fitzgerald
Anul apariției: 2016
Editura: Litera
ISBN: 978-606-33-0418-7
Număr pagini: 424
Dacă până acum F. Scott Fitzgerald ne-a obișnuit în romanele sale să vorbească despre viețile frivole ale celor tineri și damnați, prinși în vâltoarea anilor nebuni ce se caracterizează prin serate nesfârșite, udate din belșug cu alcool, în volumul de proză scurtă Petrecere până în zori pătrundem în lumea adolescenților, un spectacol în avanpremieră a traiului ce se va derula după aceleași tipare când personajele vor ajunge la maturitate.
Deși diferite ca subiecte și lungime, tematica comună a celor 18 povestiri pare a fi, cu mici excepții, cea a erosului și a artei socializării, cu bârfele și încurcăturile de rigoare. Fiecare zi aduce cu sine speranța unei noi cuceriri, iar fiecare aventură deșănțată epuizează și contribuie la strivirea spiritelor micilor debutanți în societate. În fond, Fitzgerald nu face altceva decât să sintetizeze specificul unei epoci, iar anii ’20 au fost despre plăceri bahice și nebunia modernismului tehnologic.
Tineri blazați, plictisiți de viață, se întâlnesc zilnic în aceleași cercuri restrânse, respirând muzică și sorbind licori menite să le asigure popularitatea sezonului respectiv. În ritmuri amețitoare de ragtime, jazz, cabaret și musical precum The American Quartet, Billy Murray, Cecil Macklin și Marion Harris, se formează și se desfac cuplurile, cu aceeași viteză cu care trec de la un dans la altul. Serile dansante, unde nu se mai poate ajunge decât cu automobilul, sunt singurul scop al zilelor pustii, animate poate doar de adunările din amurg, ce preced evenimentele nocturne importante.
Chiar dacă scriitura este pe alocuri inegală și amestecată, este, totuși, pătrunzătoare, iar personajele sunt foarte bine conturate, emblematice pentru societatea americană „elitistă” a orașului Chicago sau a locuitorilor sudiști. Ca exponent masculin, de reținut este figura lui Basil Lee, un adolescent enervant ce încearcă fără prea mare succes să se integreze în grup, dar și cea a lui Joel Coles, un scenarist care suferă crunt de lipsa de încredere în sine, în timp ce visează să devină cunoscut prin creațiile sale. Este foarte ușor să observăm că toți acești tineri nu sunt nimic altceva decât propria reflecție a lui Fitzgerald, el însuși fiind un neadaptat printre prietenii săi. Figurile feminine, cum ar fi Josephine, o tipă răsfățată, nestatornică, zglobie și veșnic amorezată, amintesc în mare parte de Zelda Fitzgerald, sau chiar de Gloria, protagonista romanului Cei frumoși și blestemați.
Volumul Petrecere până în zori oferă o imagine foarte vie a iubirilor adolescentine efemere și a triunghiurilor amoroase foarte la modă în acea epocă, dar și a fetelor care își irosesc inocența și ajung la altar sfârșite de prea multe amoruri, lipsite de entuziasm și efervescența de până atunci, odată ce scopul principal al existenței a fost îndeplinit. Căsătoria sau maternitatea nu par să aducă schimbări notabile, personajele rămânând ancorate în realitatea dineurilor și a socializării.
Colecția de proză scurtă Petrecere până în zori este, precum duminica tuturor posibilităților trăită de personajul Joel Coles, un timp suspendat al promisiunilor tinereții, dar și o cronică minuțioasă a Anilor Nebuni în care bărbații și femeile mistuiți de pasiuni clocotitoare își înecau amarul în băutură, pe ritmuri febrile de jazz.
Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe libris.ro sau elefant.ro.
4 Răspunsuri
Ciprian Lospa
Ma asteptam sa fie mai scumpa cartea pe elefant, insa e mai ieftina cu 3 lei. :))
Ioana Radu
Spre rusinea mea (totodata in ciuda dorintei), nu am citit pana acum nimic de F. Scott Fitzgerald. Repet, chiar mi-am dorit si imi doresc in continuare sa fac asta, insa din nu-stiu-ce-motiv nu am reusit sa cumpar una din cartile scrise de acest autor. Insa e pe lista, clar!
Dana Dumitru
Poți să începi cu nuvelele în ideea că se citesc mai ușor, dar mie mi-au plăcut cu precădere romanele „Cei frumoși și blestemați” și „Blândețea nopții”.
Ioana Radu
Iti multumesc pentru recomandari!