Noaptea de Sânziene

Nu ştiu dacă este sau nu întâmplător faptul că tocmai astăzi, la aniversarea a 108 ani de la naşterea lui Mircea Eliade (ştiu că există controverse legate de data naşterii, dar, în cartea Memorii, el scria: „M-am născut la Bucureşti, la 9 martie 1907 – 25 februarie stil vechi”) m-am hotărât să scriu despre unul dintre romanele mele preferate, şi anume, Noaptea de Sânziene. Aşa cum de multe ori în romanele sale personajele trăiesc experienţe inedite, la limita ezoterică, aşa probabil o forţă ascunsă m-a împins să mi-l reamintesc azi pe Eliade.

Noaptea de Sânziene este un roman existenţialist şi sintetizează toate marile teme întâlnite până acum atât în nuvelele fantastice cât și în romanele scriitorului precum Nuntă în cer, Huliganii, Lumina ce se stinge, Întoarcerea din rai, și anume: evadarea din timp, sacrul şi profanul, războiul, iubirea absolută, persecuţia intelectualului şi rolul acestuia în societatea interbelică.

Evenimentele se desfăşoară pe un fundal magic, atemporal. Acțiunea începe într-o noapte de Sânziene dinaintea celui de-al doilea război mondial şi se termină 12 ani mai târziu tot în jurul aceleiaşi date. Cu o asemenea premisă, este de aşteptat ca personajele să trăiască experienţe la marginea fantasticului, greu de explicat. Eroii principali par a fi înlănţuiţi de un fir invizibil, care mai târziu se dovedeşte a fi dna. Zissu, „femeia fatală” care creează o punte de legătură între Ştefan, Ileana, Biriş şi Vădastra.

Ştefan Viziru se află în căutarea timpului pierdut, în sensul că el încearcă să evadeze din timp şi implicit din istorie. Războiul şi tulburările politice nu-l marchează atât de tare cât îl marchează dragostea pentru Ileana. Prin povestea lor, Eliade revine la motivul dragostei absolute (motiv dezbătut şi prin prisma cuplurilor din Nuntă în cer) care nu se poate împlini decât prin moarte. Ştefan este împărţit între dragostea pentru soţia sa Ioana şi Ileana, femeia care i-a fost sortită cu adevărat. Ioana reprezintă viaţa, pe când Ileana evocă moartea, sfârşitul romanului fiind simbolic în acest sens. Accidentul de maşină este doar împlinirea firească a unui destin prestabilit. Ştefan împlineşte şi motivul căutării, Ithaca în cazul lui fiind reprezentată de regăsirea Ilenei. Dar, în proza lui Eliade, nimeni nu scapă de puterea destinului. Faptul că s-au cunoscut în noaptea de Sânziene când, potrivit tradiţiilor populare, fetele îşi visează ursitul, este dovada incontestabilă că sunt meniţi să fie împreună.

Naraţiunea este presărată cu simboluri şi semne ce ţin de dimensiunea misticului. Pe tot parcursul romanului ai impresia că autorul îţi ascunde multe detalii importante, iar sfârşitul vine ca o încununare a acestor mistere. Totul capătă sens în tabloul final, o dată cu întâlnirea dintre Ileana şi Ştefan. Motivul trăirii în afara timpului (aşa cum este perceput de majoritatea dintre noi) este explorat la mai multe nivele şi prin intermediul mai multor metode: prin camera de hotel (fosta cameră Sâmbo), prin pictura maşinii dispărute, prin discuţiile cu Anisie.

Aş sintetiza esenţa acestui roman printr-o singură frază: “Tu ştii foarte bine ce vreau să spun, repetase Ştefan. Poate mai există şi altceva în afară de dragoste. Poate există undeva o posibilitate deschisă miracolelor, un mister ireductibil, un secret pe care nu izbutim încă să-l descifrăm.”

Este greu să pătrunzi fantasticul eliadesc, imposibil aş putea spune. Dar, romanele şi nuvelele lui îţi rămân mult timp în minte, sunt o sursă continuă de căutări şi întrebări iar fiecare e liber să dea frâu imaginației căci în asta constă farmecul său.

Puteți cumpăra cartea la un preț bun de pe libris.ro sau cărturești.ro.