Autor: Milan Kundera
Anul apariției: 2002
Editura: Humanitas
ISBN: 973-50-0571-9
Număr pagini: 272
Pe Milan Kundera l-am citit prima dată în 2007, când am împrumutat de la Biblioteca Judeţeană din Târgovişte romanul Viaţa e în altă parte. Titlul m-a atras ca un magnet, dar, lectura s-a dovedit a fi la fel de interesantă pe cât mă aşteptasem să fie. După atâţia ani nu mai am în minte o imagine foarte clară cu privire la stilul scriitorului, dar am reţinut că scrie bine şi satirizează diferitele faţete ale caracterului uman.
Am cumpărat Iubiri caraghioase la târgul Bookfest în luna martie a acestui an, dar, nu aveam nici cea mai mică idee că este vorba de o carte de proză scurtă. Deşi în ultima vreme am trecut peste reticenţa faţă de nuvele, încă păstrez o uşoară notă de dezamăgire când descopăr că nu mă aflu în faţa unui roman. Dar, până la urmă, tot răul spre bine. Iubiri caraghioase este un volum rotund în ceea ce priveşte construcţia povestirilor, şi, spre deosebire de alte opere din acest gen literar, nu am rămas cu dorinţa să aflu mai multe despre personajele celor 7 texte, întrucât scurtele episoade de viaţă prezentate nu-ţi lasă senzaţia că scriitorul ar mai avea ceva de spus.
Nuvelele se citesc extrem de uşor datorită frazelor simple şi a dialogului abundent, dar, savoarea acestora se datorează în mare parte umorului cu care sunt scrise. Ca şi puncte comune, am remarcat faptul că autorul povesteşte doar dintr-o perspectivă narativă masculină iar temele abordate sunt mereu încurcăturile amoroase care duc inevitabil la un comic de situaţie din care personajele ies prin intermediul unor strategii ingenioase de disimulare. Fie că e vorba de tânărul profesor de arte – obligat să scrie un articol elogios la adresa unui studiu prost, de Martin – bărbatul care refuză maturitatea şi întreprinde jocuri de seducţie prin prietenul său deşi îşi iubeşte soţia, sau de aventurile doctorului Havel – un Casanova fără vârstă, firul acţiunii se desfăşoară după acelaşi tipar al ironizării realaţiilor. Contextul regimului comunist, cu toate restricţiile sale, este transpus prin reacţiile comice ale personajelor atunci când se confruntă cu absurdul sistemului, sau prin interzicerea credinţei în Dumnezeu.
Personajele feminine sunt destul de şterse şi sunt mereu puse în lumină doar pentru a analiza sentimentele şi trăirile bărbaţilor, ele nu funcţionează ca şi caractere de sine stătătoare. Am observat, de asemenea, minuţiozitatea şi grija cu care scriitorul descrie ritualurile de seducţie, cât şi scenele sexuale în care femeile sunt ghidate de fanteziile personajelor masculine, pierzându-şi astfel din nou identitatea.
În ciuda uşoarei note de jovialitate, Iubiri caraghioase este un volum cât se poate de serios, căci, pe lângă acţiunea plină de umor, Milan Kudera are grijă să introducă şi câteva mici pasaje de factură filosofică.
Străbatem prezentul cu ochii legaţi; putem, mai mult sau mai puţin, să presimţim şi să ghicim ce ne aşteaptă în clipa următoare. Şi totuşi abia mai târziu, când ne dezlegăm ochii şi examinăm trecutul, ne dăm seama de ceea ce am trăit şi începem să-i desluşim tâlcul.
Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe libris.ro sau cărturești.ro.
9 Răspunsuri
Ema
Eu am început lecturile din Kundera exact cu cartea asta, în urmă cu doi-trei ani. Mi-a plăcut destul de mult – am simțit nevoia să subliniez jumătate din carte – și chiar mă gândeam să o citesc din nou (am arestat în acest scop exemplarul unei prietene, de aproape un an :)). În cazul în care reușesc (îmi propun eu multe, mai greu cu pusul în practică), voi fi mai atentă la personajele feminine, pentru că n-am remarcat rolul „de mâna a doua” pe care îl joacă în cadrul povestirilor. Mulțumesc pentru observație.
Dana Dumitru
Chiar sunt curioasă dacă la recitire o să ai şi tu senzaţia asta legată de personajele feminine.
Eu nu prea mă dau în vânt după recitiri, doar dacă mi-a plăcut la nebunie o carte. Prefer să merg mai departe cu lecturi noi pentru că şi aşa timpul e limitat şi nu am timp să citesc tot ce îmi propun. Mă gândesc că la pensie o să recuperez toate titlurile notate de-a lungul anilor, sau cel puţin aşa sper :D.
Diana
Si eu sunt nitel dezamagita cand ma astept la un roman si gasesc nuvele desi in ultimul an m-am mai „imblanzit” datorita lui Alice Munro.
Tot il ocolesc pe Kundera desi imi amintesc vag ca mi-a placut Viata e in alta parte. Sunt atat de multi scriitori la care as reveni. cine stie cand o sa am timp.
Dana Dumitru
Eu pe Alice Munro am ocolit-o fix din cauza asta, pentru că scrie nuvele. Tot aştept să scrie şi un roman
De Kundera vreau să mai citesc şi Insuportabila ușurătate a ființei. Am prins acum vreo 2 luni ecranizarea romanului pe TVR1. Nu m-am uitat în întregime pentru că era târziu şi mi s-a părut un pic cam dubios (cel puţin în prima parte personajul principal trecea de la o femeie la altă în diferite scene sexuale şi cam atât), dar am senzaţia că romanul e interesant.
Moga Antoaneta
Cred ca o dezvoltare în roman a scurtelor povestiri din cartea de față vei descoperi în ”Valsul de adio” de același autor. Pentru mine aceasta este prima carte de Kundera pe care am citit-o și cu devărat scrie excelent iar recurențele cu amintirile mele din vechiul sistem comunist au fost destul de frecvente încât să am senzația de deja-vu. Mi-a plăcut foarte mult, are un stil impecabil în care am sesizat și o doză de poezie! Și da, este adevărat, atunci jocurile seducției păreau a fi pentru personaje un mod de a umple timpul într-un mediu închis, fără perspective și mai ales fără credință în Dumnezeu. În ”Valsul de adio” vei descoperi un personaj feminin foarte bine conturat, poate că povestirile citite de tine sunt exerciții de creație pentru ceea ce a urmat (mă gândesc la personajul principal, el, doctorul, un vesnic Casanova).
Dana Dumitru
Mulţumesc pentru recomandare, Antoaneta. Cu siguranţă acesta nu va fi ultimul volum de Kundera pe care îl citesc.
Coffee
Tot cu iubiri caraghioase am inceput si eu. A fost o experienta placuta, dar nu m-a determinat sa citesc alta carte a lui Kundera.
Iulia
Nu știu de ce, dar și eu tind să mă feresc de proza scurtă și tocmai din motivul acesta am ocolit „Iubiri caraghioase”, cu toate că titlul volumului m-a atras întotdeauna. Am citit, în schimb, „Valsul de adio” și „Insuportabila ușurătate a ființei”, două romane care-mi sunt foarte dragi. Am văzut că ai menționat mai sus ecranizarea romanului „Insuportabila…”. Să știi că se concentrează inutil pe experiențele sexuale ale personajului principal, iar romanul e mult mai mult decât atât. Știu că zicea chiar Kundera odată că un roman cu adevărat bun nu va putea fi niciodată povestit sau ecranizat din cauza numeroaselor aspecte pe care le tratează. Iar cărțile sale se înscriu în categoria asta.
Dana Dumitru
Da, mă gândeam eu că romanul trebuie să fie mai bun decât ecranizarea.
Acum am mai trecut un pic peste prejudecățile legate de proza scurtă, dar parcă tot prefer romanele.