De către: Dana Dumitru

Dana Dumitru — Mon, 06 Apr 2015 17:36:46 +0000

Nu cred ca e chiar radical pentru ca am zis la sfarsit ca e totusi uneori o lectura placuta, dar, nu a fost pe gustul meu. Asa cum spui tu ca romanul reprezinta experienta personala a scriitoarei, asa si recenzia mea este una personala, trecuta prin prisma propriilor ganduri si sentimente. Avand in vedere ca povestea nu iese din tiparele cunoscute, mi s-ar fi parut ca ar fi avut mai mult sens sa mearga pe un final stereotipic (barbat tanar, frumos, etc). Subiectul nu este ales gresit, dar mi-ar fi placut sa ii dea o turnura noua, mai putin previzibila, dupa cum am si explicat („For me, it would have made more sense for the writer to give a Yellow Wallpaper twist to the story instead of plunging directly into the foreseeable script, especially since the revelation moment in the bathroom is a strong one”).
Da, Elizabeth si-a gasit linistea sufleteasca, dar printr-o modalitate care este accesibila unui numar foarte mic de femei, ea nu ofera o solutie „practica”, la indemana tuturor.

De către: Adelina

Adelina — Mon, 06 Apr 2015 16:48:36 +0000

Wow! Ce review… radical! Nici eu nu sunt o fana a genului, dar, recunosc, mi-a placut mai mult decat ma asteptam :). Aveam nevoie de o lectura usoara – ceea ce s-a si dovedit, insa nu neaparat proasta. Subiectul, desi intens dezbatut in zilele noastre, mi se pare inca departe de a fi fost epuizat/ rezolvat, astfel ca orice perspectiva e bine-venita. N-am judecat-o atat de aspru pentru ca, in definitiv, mi se pare o experienta personala, o insiruire de probleme si rezolvari, dupa posibilitatile fiecaruia :).
Mi se pare insa ca sunt foarte multe pareri cu iz de adevaruri generale in evaluarea ta. „So how does marrying a 17 years older man count as a happy ending?” De ce nu? Cum ar trebui sa arate un happy ending… potrivit?
„…it brings no value to the stereotypes of our modern society: a 30-something year old woman realizes that the suburban middle-class life, with a nice husband, a satisfying career and the perks of a good living no longer satisfy her, so she starts her own adventure.” – stereotip sau nu, cunosc, din pacate, chiar eu persoane care se gasesc in astfel de situatii, astazi, as I’m writing :). Din nou, nu vad ceva gresit in alegerea subiectului.
De fapt, citind review-ul tau, mi-am amintit de un altul (care, de altfel, m-a convins sa citesc, totusi, cartea): http://www.bookaholic.ro/ce-nu-se-stie-despre-elizabeth-gilbert.html.
Vei gasi si raspunsul la intrebarea legata de modalitatea de sustinere financiara :). Tot o solutie greu accesibila pentru majoritatea femeilor ramane, dar, pana la urma, nu traim in State si nici scriitoare nu suntem cu toatele :). Poate motivul pentru care aceasta cartea a devenit, cum spui si tu, un fenomen, nu e legat de calatorie in sine, ci de faptul ca pana la urma, Elizabeth a reusit sa isi gaseasca linistea si implinirea sufleteasca, in felul si prin mijloacele ei. Don’t we all long for this?

Comentarii la: Eat, Pray, Love

De către: Dana Dumitru

De către: Adelina