Spre văi de jad şi sălbăţie

postat în: Dragoste, Modern, Psihologic | 0

spre vai de jad salbatie veronica niculescu

 

Autor: Veronica D. Niculescu

Anul apariției: 2016

Editura: Polirom

ISBN: 978-973-46-6165-7

Număr pagini: 248

Spre văi de jad și sălbăție, primul roman al traducătoarei Veronica D. Niculescu este o splendidă intoxicare de cuvinte, emoții și trăiri, o scriere delicată sub penelul unei păsări măiestre a literelor. Cu toate că titlul face trimiteri la un tărâm îndepărtat (deși sălbăție nu are nimic de a face cu sălbăticia cum credeam eu, ci este doar “o plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă, cu florile reunite într-un spic și cu fructe otrăvitoare”), narațiunea este un amestec de proză modernă cu iz de jurnal, cu un capitol median surprinzător, și anume, un minunat basm cu tâlc.

La nivel structural, romanul este alcătuit din trei părți diferite, fiecare surprinzând o altă fațetă a vocii narative. Primul capitol vorbește în egală măsură despre scris ca o terapie eliberatoare, cât și despre frământările unui autor în încercarea de a-și canaliza energia și ideile în fața unei pagini albe. Totul este un ritual bine gândit, o dinamică a spațiului și a oamenilor, ce se reflectă în mod subconștient în rândurile transpuse pe hârtie. Cuvintele cu iz arhaic, desprinse parcă dintr-un dicționar stilistic, sunt inserate în mod normal în text în ciuda rarității cu care sunt folosite (sălbăție, zibelină, brandenburg, gheboșa, înierbat, smeraldină, gomboți cu prune).

Al doilea capitol, basmul în versuri, este o alegorie a morții și a pierderilor, povestea prințesei Mereu da Flor, a cărei aviditate pentru lectură poate servi drept un exemplu minunat pentru a sădi în sufletul copiilor dragostea pentru cărți. “Mereu da Flor, o viață doară nu-i niciodată îndeajuns, în timp ce-o carte, orișicare, ți-aduce atâtea vieți în plus!” Deși nu are nicio legătură cu firul principal al acțiunii, această mică inserție întregește și mai mult aura feerică a romanului.

Dorul sufocant după copilărie și amintirile duioase despre anii comunismului sunt redate plastic în ultima parte, sub forma confesiunilor personajului principal, Miranda Dortloft. Eleganța neasemuită a mamei – o adevărată Regină precum numele pe care îl poartă, multiculturalitatea familiei, momentul magic al descoperirii universului bibliotecii, jocurile inventate în primii ani de viață, adolescența ca un vis tulbure, toate aceste scene ale trecutului sunt descrise cu o intensitate plenară.

De când vin, deși e atâta carte în jur, nicio o poveste din clădirea asta enormă nu m-a chemat la ea, ceea ce sigur că e ticălos, și ridicol. Să te afli sub un munte de volume stivuite în rafturi, mii și mii de cărți prețioase împrejurul și deasupra șirei spinării tale, rotunjind bălți migăloase și vechi deasupra unor pagini care abia cresc acum – ale tale, pagini care poate se vor alinia cândva alcătuind încă o carte de pus pe unul dintre aceste rafturi, și poate doar pentru a rămâne acolo nerăsfoită cu anii, îngălbenindu-se, descleindu-se, fărâmițându-se, asemenea acelor flori care se usucă și mor necontemplate, în câmp.

Veronica D. Niculescu face o disecție migăloasă a trăirilor interioare, se simte cu fiecare frază ardoarea dureroasă cu care încearcă să redea ideea de însingurare și tristețea sfâșietoare, care se resimt pe tot parcursul cărții:

Există o memorie genetică a evenimentelor traumatice, durerea se transmite până la a treia generație. O suferință puternică produce mutații, purtăm în codul nostru genetic amintirea evenimentelor tragice trăite de bunicii și străbunicii noștri. Și dacă nu știm de unde ne vin depresiile, dorurile și durerile inexplicabile, poate că ele ne sunt încrustate în gene, suferințe decurgând din suferințele de demult ale altuia, despre care cel mai adesea n-avem nici cea mai mică idee. Câți dintre noi ne vedem bunicii ca pe niște tineri, sau măcar ca pe niște adulți, suferind îngrozitor nu doar din iubire, dar și pe vreun front? Sau invers – nu doar pe vreun front, dar și din iubire? Cred că într-un fel am simțit mereu asta, și anume că stările cele mai dificile, acele stări monstruoase când pasărea neagră mi se așază sufocantă pe piept și-mi ciugulește din carne, zile în șir, săptămâni, înnegurând realitatea, prezentul, își au rădăcinile într-un alt timp, al altcuiva, într-un ceva cu totul străin și de neînțeles, și totuși atât de parte din mine, contopindu-se cu ceea ce trăiesc eu într-o clipă sau alta.

O altă sursă de angoasă ce hrănește depresia este relația eșuată de dragoste:

Sigur că se poate trăi fără să fii grozav de fericit. Dar mai greu după ce pierzi iubirea feroce, atunci când în toate rămâne amprenta ei cu margini tăioase, când îți amintești, când “fiecare lucru are un ascuțiș de chin și disperare”, când chin și durere, durere și chin, astfel mi-e soarta, noapte și zi”.

Spre văi de jad și sălbăție este o sărbătoare a limbii române, o scriere diafană ce împletește povești de viață șlefuite cu sufletul și întâmplări disparate ale destinului protagonistei ce sunt legate cu fire invizibile, dar care se limpezesc pe parcursul desfășurării evenimentelor. O experiență fermecătoare de lectură, pe scurt, emoție și poezie.

Puteți cumpăra cartea la un preț bun de pe libris.ro sau elefant.ro.

Lasă un comentariu

Filtru Spam