Ne-am ieşit cu toţii complet din minţi

postat în: Modern | 12

c1_ne-am_iesit_cu_totul_din_minti

Autor: Karen Joy Fowler

Anul apariției: 2015

Editura: Litera

ISBN: 978-606-741-533-9

Număr pagini: 352

Pentru ce-a dea noua ediţie a Clubului de Carte Litera am continuat seria de lecturi americane contemporane (începută cu Elizabeth Strout şi Donna Tartt) şi am făcut cunoştinţă cu Karen Joy Fowler, nominalizată la Man Booker Prize în 2014 pentru volumul Ne-am ieşit cu toţii complet din minţi.

Aş vrea să spun că romanul lui Karen Joy Fowler este bine realizat, aşa cum au “votat” în unanimitate fetele de la club, dar mie nu a reuşit să îmi atingă acea coarda sensibilă, nu m-a făcut să vibrez alături de personaje şi nici nu am putut să mă transpun în pielea lor pentru a înţelege sursa deprimării şi suferinţei ce invadează fiecare pagină a acestei cărţi. Pe măsură ce înaintam în lectură, simţeam că îi lipseşte melodicitatea frazelor şi cadenţa gândurilor, că textul are o anumită rigiditate pe care nu reuşesc să o identific cu exactitate, dar care pe mine m-a îndepărtat de poveste şi nu a reuşit să mă atragă.

Din punct de vedere al construcţiei narative, Ne-am ieşit cu toţii complet din minţi surprinde prin metoda ingenioasă in medias res, o metodă de povestire care m-a ţinut în priză, mai ales în primele 100 pagini. Premisa acţiunii este bine conturată, dar revelarea intrigii este momentul de cumpănă în care îţi dai seama dacă o să îţi placă sau o să te lase rece romanul. Pe mine, din păcate, m-a lăsat rece aşa că am citit mai departe din inerţie. Deşi tematica abordată este emoţionantă ca idee, textul în sine l-am perceput ca fiind sec, direct şi lipsit de substrat.

Rosemary Cooke, protagonista acestui roman, este o tânără studentă aflată într-o permanentă căutarea de sine, o inadaptată atât în mediul familial, cât şi în mediul academic în care se învârte. Prin numeroasele digresiuni în trecut şi amintirile vagi din copilărie se conturează portretul unei tinere măcinate de vină pentru dispariţia misterioasă a unei surori pe nume Fern, dar şi de o suferinţă interioară accentuată şi de plecarea de acasă a fratelui mai mare, Lowell, despre care aflăm că este urmărit de FBI pentru mai multe acte de violenţă.

Dispariţia ei reprezenta multe lucruri – tulburare, nesiguranţă, trădare, un nod gordian de complicaţii interpersonale. Fern ne iubise. Umpluse casa de culoare şi zgomot, de căldură şi energie. Merita să i se simtă lipsa, şi îi simţeam cumplit lipsa. Nimeni din afara casei nu părea să înţeleagă cu adevărat asta.

Odată cu dezvăluirea adevărului despre Fern, deprimarea mamei şi a întregii familii mi se pare lipsită de noimă, în sensul că autoarea nu reuşeşte să redea plauzibil această dramă. Mai mult, observaţiile la care este supusă Rosemary mi se par un experiment crud prin care tatăl acesteia, un cercetător renumit, sacrifică sănătatea mintală a propriului copil. De reţinut este faptul că micuţa Rosemary îşi creează o soră geamănă imaginară în încercarea de a avea aceleaşi abilităţi ca Fern: 

Am citit undeva că nicio pierdere nu se compară cu pierderea unui geamăn, că supravieţuitorii se descriu nu atât ca persoane singure, cât mai degrabă ca rămăşiţa beteagă a ceva care a fost cândva întreg.

Căutările pentru reîntregirea sinelui sunt o constantă în viaţa lui Rosemary şi acestea se concretizează prin relaţia cu Harlow, o colegă din campus pe care o întâlneşte într-un moment cel puţin bizar. Recenta prietenie reprezintă întoarcerea în copilărie şi îmbrăţişarea propriei personalităţi pe care Rosemary se luptă să o ascundă toată viaţa.

La un moment dat, acţiunea pare să ia o turnură interesantă, atunci când mama îi dăruişte lui Rosemary jurnalele sale, dar, această idee este imediat abandonată şi se concretizează abia în ultimele pagini, dar, nu constituie nici pe departe un moment revelator. Mă aşteptam să regăsesc măcar acum nişte mărturisiri tulburătoare care să surprindă drama acestei familii.    

Ne-am ieşit cu toţii complet din minţi a fost pentru mine o lectură liniară, fără prea multe tresăriri şi o mare dezamăgire în ceea ce priveşte intriga. Pe alocuri autoarea presară câteva filosofii psihologice, morale şi etice care nu se încheagă prea bine cu restul naraţiunii, dar, ca puncte forte am remarcat subtilitatea acesteia în ceea ce priveşte polemica drepturilor animalelor, descrierea atentă a relaţiilor defectuoase de familie, cât şi contextul istoric foarte bine redat. Din punct de vedere al scriiturii şi comunicării emoţiilor mi s-a părut sec.  

12 Răspunsuri

  1. Avatar

    Cît vă invitiez eu pentru clubul ăla de carte! Poate scrii odată despre el, cum decurg întîlnirile, cum alegeți cărțile etc.

    • Avatar

      Sunt de fapt vreo 4-5 cluburi de lectură în București, dar l-am găsit pe acesta prima dată, m-am atașat de celelalte cititoare și nu prea îmi vine să merg la altele (plus că timpul nu-mi permite să citesc prea multe cărți „impuse”). Clubul este sponsorizat de editura Litera și moderat de Laura Câlțea și tot ea este cea care alege cărțile ce urmează a fi citite (doar de la editura Litera). Atmosfera este foarte prietenoasă, ne dăm fiecare cu părerea, dezbatem, etc., dar nu are o structură foarte organizată, nu e ceva rigid.

  2. Avatar

    Am înțeles, deci nu ne putem aștepta la prea multă obiectivitate dacă este organizat de o editură să-i laude cărțile.

    • Avatar

      Clubul nu este organizat de editură să-i laude cărţile, ci doar ne oferă cărţile. Părerile sunt mereu împărţite. Dacă observi, eu chiar am spus în recenzia mea că romanul acesta nu prea a fost pe placul meu. Mai mult, te invit să citeşti şi alte recenzii de-ale mele pt acelaşi club (de exemplu, Olive Kitteridge) şi vei vedea că nici cartea aceasta nu a fost tocmai pe gustul meu. Sau, ca să te convingi şi singură, în cazul în care eştii din Bucureşti, eşti binevenită să vii la club :)

  3. Avatar

    :) Mulțumesc pentru invitație.
    Eu când citesc o recenzie, sper că este obiectivă, dar nu știu dacă există prea multe. De regulă, editurile colaborează cu bloggeri și este oarecum firesc ca aceștia să fie mai blânzi cu criticile. Sunt chiar critici literari nelipsiți la lansările de carte ale mai multor edituri. Este imposibil să fie complet obiectivi, în fond nu-i invită să le desființeze cărțile.
    Mi-aș dori să avem și noi ceva precum Lire sau Que leer. Mai așteptăm.

    • Avatar

      Eu nu colaborez cu nicio editură. S-a întâmplat în schimb să mai citesc cărți trimise de scriitori, cum a fost Exorcizat de Radu Găvan, dar mi-am spus părerea sinceră în recenzie, asta dacă ai curiozitatea să citești.
      Nu știu acum ce exeperiențe ai avut tu, dar știu și eu bloggerițe care colaborează cu edituri și nu ridică cărțile în slăvi decât dacă merită. Chiar una din ele povestea cum că a dat doar 3* unei cărți și a fost apoi abordată de editură să întrebe de ce nu a dat mai multe.
      Nu cred că lucrurile sunt chiar așa negre cum le vezi tu. Bloggerii pe care eu îi citesc își exprimă sincer opiniile și de asta poți să îți dai seama din recenziile scrise. Într-adevăr, e suspect atunci când cineva spune că toate cărțile citite sunt grozave și când abuzează de superlative, dar, sincer, sunt doar câțiva care fac treaba asta.

  4. Avatar

    Hey! Mă bucur tare mult că am dat peste această recenzie de carte, mai ales că fix așa mă simt și eu acum, când încerc să termin de citit ”Ne-am ieșit cu toții complet din minți.” Nici pe mine nu a reușit să mă lege foarte tare de trăirile interioare ale protagonistei, oricât de dramatice ar fi ele pe alocuri. Sau poate am avut așteptări foarte mari atunci când am luat-o de pe rafturile Cărturești pentru că multă lumea o recomanda călduros. Cu ocazia asta, mai trec un titlu la lista de lecturi nefinalizate. (Oana de la BookAlarm)

    • Avatar

      Deja începeam să mă simt puţin aiurea că nu m-a impresionat cartea asta, în condiţiile în care mai toate recenziile citite până acum au fost pozitive. Eu nu am avut niciun fel de aşteptări pentru că nu auzisem de ea înainte să fie propusă la clubul de lectură. Aş fi terminat-o oricum pentru că nu a fost o lectură anevoioasă, doar că mi se pare că scriitoarea nu a reuşit să îmi transmită dramatismul situaţiei.

  5. Avatar

    Da, eu m-am blocat undeva după 150-160 de pagini și am lăsat-o deoparte. Poate am să revin asupra ei, dar între timp au apărut alte tentații, printre care ”Probe de empatie” și ”Pe uscat sau cu paharul plin”.
    Uite, de asta e bine să povestim mai des prin intermediul comentariilor și să facem ping-pong de idei. Apropo, dacă te tentează să afli ce punem la cale în perioada următoare, dă-mi un mail la salut@bookalarm.ro și păstrăm aproape. Fără spam-uri, desigur. (Oana de la BookAlarm)

  6. Avatar

    Of, si eu citesc acum cartea asta, mai am 100 pagini si simt EXACT aceleasi lucruri pe care le-ai scris si tu… foarte seaca scriitura autoarei. M-au deranjat in primele o suta de pagini si glumele si comparatiile alea fortate… aveam asteptari foarte mari de la cartea asta, dar n-a fost sa fie.

    • Avatar

      Aş vrea să îţi pot spune să ai răbdare până la sfârşit, dar, din păcate, nici după ce am terminat cartea nu m-a părăsit senzaţia că scriitura a fost seacă. Subiectul are potenţial, dar modul în care a fost redat nu m-a convins.
      Cel mai bine e să citeşti fără aşteptări, deşi atunci când o carte este intens mediatizată lucrul ăsta devine aproape imposibil.

Lasă un comentariu

Filtru Spam