Legenda unei sinucideri

postat în: Modern, Nuvele, Psihologic | 0

untitled_49

Autor: David Vann

Anul apariției: 2013

Editura: Litera

ISBN: 978-606-686-020-8

Număr pagini: 272

Legenda unei sinucideri este o dramă pe măsura titlului pe care îl poartă şi vine la pachet cu o mulţime de întrebări fără răspunsuri. Ţinând cont de puternicele accente biografice ale acestei povestiri, naratorul proiectează mai multe variante asupra ideii de sinucidere în încercarea de a demonstra că acţiunile unei persoane se răsfrâng inevitabil asupra celorlalţi, dar şi din dorinţa de a-şi ostoi propriile traume personale nerezolvate.

David Vann adună în paginile acestui volum fie 5 nuvele şi un microroman, fie 6 nuvele interconectate, sau un roman conceput iniţial sub forma unor nuvele, care se încheagă treptat, prin revelaţia legăturii dintre personaje, revelaţie care la mine s-a produs destul de târziu. Ambiguitatea firului narativ este dublată şi de folosirea mai multor euri lirice care oferă perspective diferite ale evenimentelor, dar în momente separate şi dispersate din punct de vedere cronologic. Autorul insistă îndeosebi pe psihologia personajelor şi mai puţin pe fluiditatea timpului narativ.

Roy Fenn este un tânăr adolescent a cărui viaţă este minuţios analizată pe parcursul tuturor textelor. Nuvelele, prezentate din punctul său de vedere, sunt mici tablouri ce capturează frânturi importante din viaţa propriei familii, o familie destrămată – caracterizată de o teamă constantă de eşec, în care ideile de sinucidere se insinuează pregnant în rutina zilnică iar părinţii vitregi se schimbă mai des decât puterea de acomodare a tânărului Roy:

Bărbaţii pe care i-a cunoscut de atunci semănau mult cu circurile ambulante care treceau prin oraşul nostru. Toţi se mutau repede la noi şi despachetau tot ce aveau, de parcă ar fi venit să rămână. Ne ademeneau cu obiecte frumos colorate – flori, baloane, maşini de curse cu telecomandă -, făceau giumbuşlucuri cu bărbile şi mâinile, ne dădeau tot felul de nume haioase […]. Apoi dispăreau fără să lase niciun semn, nici măcar o amintire, ca şi cum ar fi existat doar în închipuirea noastră.

Microromanul Insula Sukkwan, ce reprezintă nucleul acestui volum, este textul cel mai încărcat de emoţii şi tensiune, dar şi cel mai sumbru. Autorul creează un portret de familie în care protagoniştii, Roy şi Jim, compun o imagine tulburătoare a legăturii dintre fiu şi tată, care, din dorinţa de a-şi schimba viaţa, se mută într-un ţinut îndepărtat din Alaska unde singura formă de supravieţuire este reîntoarcerea la începuturile civilizaţiei. În mijlocul acestui peisaj ancestral, izolat de lume, rolurile părinteşti sunt oarecum inversate iar Jim nu reuşeşte nici pe pe departe să-şi vindece depresia. Gândurile ce-i istovesc sufletul şi-i întunecă mintea fac obiectul multor destăinuri către Roy, iar acesta se vede nevoit să şi le însuşească în ciuda lipsei sale de maturitate. Resentimentele şi mila faţă de tată se amestecă treptat în conştiinţa fragilă a adolescentului pe măsură ce şederea la cabana din munţi se prelungeşte şi pe măsură ce Jim se agaţă cu disperare de Roy, ultima sa speranţă de eliberare.

Nu ştiu de ce, dar de mulţi ani nu m-am mai simţit undeva acasă, n-am simţit că mi-aş fi găsit locul pe undeva. Ceva mi-a lipsit întotdeauna, dar acum am impresia că, dacă o să locuiesc aici împreună cu tine, lucrurile or să se schimbe. Înţelegi ce vreau să spun ?

Un alt aspect interesant este şi modul în care David Vann descrie interacţiunea dintre natura exterioară şi cea umană, cât şi obsesia pentru vănătoare, ce îmi aminteşte puţin de imagistica şi simbolurile din serialul Hannibal în care vânatul reprezintă eul interior ce se zbate pentru a nu fi doborât :

Norul îl înveli în propriile lor sunete, aşa că Roy îşi auzea răsuflarea şi sângele în tâmple ca şi cum ar fi existat în afara lui, şi asta îi întări senzaţia că e urmărit, chiar vânat. Chiar în faţă, paşii tatălui sunau monstruos. Spaima care i se cuibări în oase îl făcu să respire întretăiat, îm gâfâieli scurte şi nu mai fu în stare să-i ceară tatălui să se întoarcă.

Prin Legenda unei sinucideri, David Vann creionează o analiză fină a psihologiei interacţiunilor umane, în special a legăturii eşuate dintre tată şi fiu, cât şi a traumelor interioare netratate ce duc la depresie. Pe fundalul stărilor schimbătoare de spirit şi a premisei că memoria este selectivă, David Vann ne oferă mai multe alternative la povestea sa, toate însă oferind acelaşi sfârşit tragic.

Amintirile sunt infinit mai bogate decât originile lor, am descoperit; a călători înapoi te poate înstrăina până și de memoria însăși. Și, pentru că memoria este adeseori toată fundația unei vieți sau a unui sine, e posibil ca întoarcerea acasă să-ți fure exact acest lucru.

Lasă un comentariu

Filtru Spam