Lecturile mele în aer liber (I)

postat în: Blog | 4

Se întâmplă să am weekenduri mai libere în care lâncezesc în pat ore bune cu o carte în mână, pe acorduri de bossanova sau muzică clasică în surdină. Diminețile rămân momentele mele preferate pentru citit, dar, din păcate, sunt rezervate doar sfârșitului de săptămână sau concediilor. Spre după-amiază, când umbra copacilor din fața blocului proiectează cel mai dens întuneric în cămăruța mea, simt nevoia să evadez în căutarea luminii pierdute și, de cele mai multe ori, pașii mă poartă spre Grădina Botanică din București. Îmi place să merg aici pentru că este o oază de liniște destul de aproape de casă și pentru că este un parc foarte puțin populat, în care poți găsi cu ușurință o bancă liberă, retrasă, unde poți citi în voie, neîntrerupt, fără să auzi muzică de la vreo terasă sau chiotele copiilor de la locul de joacă.

Acum vreo 2 luni am auzit pentru prima dată de Grădina din Cărți, un proiect realizat cu sprijinul asociației Team Work, prin care au început amenajarea unui spațiu de lectură în aer liber în incinta Grădinii Botanice. Cu speranța că proiectul a fost deja realizat am plecat chitită să descopăr acest loc magic, dar, spre dezamăgirea mea, nimeni nu părea să știe ceva despre acest misterios proiect. Întoarsă acasă, am cercetat mai cu atenție pagina lor de facebook și ultimul update de acum câteva săptămâni sugerează că munca este în derulare și cât de curând ne vom bucura de acest spațiu frumos de lectură. Abia aștept să văd cum o să arate! Promit să revin cu o vizită imediat ce va fi inaugurată :)

În drumul meu am surprins mai multe colțuri ce mă invitau la lectură și m-am hotărât cu greu asupra locului cel mai potrivit pentru citit. Vă las mai jos câteva imagini:  

Aleea Carpaților este o potecă pitorească printre copaci și arbuști ce amintește foarte mult de cărările de munte. Are un aspect destul de sălbatic ce-i conferă un farmec aparte, dar, băncile ar avea nevoie de ceva recondiționări. Partea bună este că nu sunt foarte mulți trecători pe aici și te poți bucura în tihnă de lectură.

DSC01629

DSC01627

DSC01623bf

Dacă preferați aleile un pic mai populate, cu un aspect de grădină urbană, cel mai bine este să vă aventurați chiar pe partea din dreapta a parcului, imediat după intrare.

DSC01634

DSC01635

DSC01636

Se pare că nu am fost singura cititoare din Grădina Botanică :)

DSC01631

 

Voi, citiți în aer liber?

Imagine reprezentativă: Woman Reading – Robert James Gordon (via Fine Art America)

4 Răspunsuri

  1. Avatar

    Într-un timp obișnuiam să citesc prin cimitire. Poate că sună puțin macabru, dar nu e deloc așa. Mi se pare chiar un loc ideal să citești – liniște mormântală plus că întotdeauna găsești bănci libere. Pe timp de vară nu cred că găsești loc mai răcoros în București ca-n Bellu.

  2. Avatar

    Pe balansoar, in gradina la mama. Aici am citit cu nepoata mea lectura de vacanta „Capitan la 15 ani” de Jules Verne. Am un hamac :) dar pentru ca nu am loc in balcon pentru el, la mine acasa, tot la mama cred ca voi merge sa-l instalez, dupa ce voi cumpara si suportul necesar, am pus ochii pe unul de la Ikea. Gradina nu e prea mare, eu tund gazonul aici si, din fericire, mama nu e prea departe de mine (cca. 2 minute pe jos). Plus ca acum nepoata nu mai are lecturi de vacanta, a dat examen pentru clasa a VIII-a, asa ca am scapat, pot sa-mi iau propriile carti + hamacul. Asa dau si un exemplu personal :)

  3. Avatar

    Gradina din Carti e gata :-)

Lasă un comentariu

Filtru Spam