Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry

postat în: Aventura, Dragoste, Modern | 2

incredibilul-pelerinaj-al-lui-harold-fry_1_fullsize

Autor: Rachel Joyce

Anul apariției: 2014

Editura: Litera

ISBN:  978-606-741-106-5

Număr pagini: 336

Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry este cea de-a doua carte pe care am citit-o pentru Clubul de Carte Litera, o carte minunată, o ilustrare modernă de excepţie a relaţiilor conjugale şi de familie care te va emoţiona prin aparenta simplitate şi banalitate a cotidianului (recunosc că ultimele pagini aproape mi-au smuls câteva lacrimi).

Dacă prezentarea de pe copertă ar veni cu indicaţia searbădă că personajul principal creat de Rachel Joyce este un biet pensionar care pleacă într-o călătorie nebunească în care nici el nu mai crede pe măsură ce se aproprie de final, am zâmbi domol şi am lăsa cartea din mână fără a-i acorda prea multă credibilitate. În schimb, suntem avertizaţi că ne aflăm în faţa unei incursiuni iniţiatice, la sfârşitul căreia nici noi, nici personajele, nu vom mai fi la fel.

Intriga se declanșează chiar din primele pagini, când Harold Fry primeşte o scrisoare de la o veche colegă de muncă, Queenie Hennessy, care, răpusă de cancer, doreşte să-şi ia rămas bun. Banala întâmplare îl tulbură pe Harold peste măsură şi, nefiind în stare să găseasă un răspuns adecvat situaţiei, după multe ezitări şi amânări în a expedia scrisoarea, se lasă pradă impulsului de a parcurge cei aproape 800 km pe jos, în speranţa că aşa o va menţine pe Queenie în viaţă.

Harold pornește într-o călătorie inițiatică, ce aminteşte de pelerinajele religioase, mânate de o credinţă oarbă, în care drumul în sine nu mai contează, regăsirea de sine și a iubirii contopindu-se cu scopul iniţial. Revenirea naturii la viață coincide în mod simbolic cu începutul călătoriei: “Era o zi de primăvară perfectă. Briza mării era înmiresmată, iar cerul de un albastru intens se întindea la nesfârșit. (…) Pur și simplu îl lua amețeala vâzând atâta viață nouă în jur.”

În ciuda numeroaselor dialoguri, romanul este foarte liric şi descriptiv. Peste ani probabil acţiunea romanului mi se va estompa din minte, dar voi rămâne cu amintirea senzaţiilor încercate de Harold şi anume, neputința în fața trecerii timpului, regretul de a nu fi trăit viața din plin, sau lipsa de comunicare cu fiul său David şi soţia Maureen: “Trecutul nu putea fi schimbat. Cancerul inoperabil nu se putea vindeca. Se gândi la toți oamenii pe care îi întâlnise, la suferința și strădaniile lor și simți din nou singurătatea ființei umane.”

Pe parcursul celor 87 zile, pensionarul nostru se debarasează de toate inutilităţile vieţii, renunţând pe rând la mâncare, cazare şi artificiii moderne, lâsându-se în voia sorţii şi contând pe bunăvoinţa oamenilor. Astfel, Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry este şi o carte despre interacțiunea umană și despre empatie, o lecţie despre bunătate, acceptare şi iertare: “Înțelese că mergând pe jos ca să plătească pentru greșelile făcute, învăța să accepte și ciudățeniile altora. Ca drumeț se afla înt-un loc unde totul, nu numai câmpul, era deschis. Oamenii se simțeau liberi să vorbească, iar el se simțea liber să asculte. Și, la plecare, să poarte și puțin din ei.”

Traseul parcurs de Harold este presărat de amintiri din copilărie și din tinerețe, retrăieşte toate dramele vieţii sale, începând cu plecarea mamei sale pe când avea doar 13 ani, povestea de dragoste dintre el şi Maureen, culminând cu degradarea căsniciei şi singurătatea în doi pe care o trăiesc de mai bine de 20 ani. Şi totuşi, rememorând întâmplări vechi, Harold realizează că “Viața fără ea era de neimaginat. Ar fi fost ca și cum ar fi scos tot ce era viu în el doar ca să rămână cu învelișul fragil din piele.” Pe de cealaltă parte, în timp ce aşteaptă ca soţul său să se întoarcă din pelerinaj, Maureen trece prin stări asemănătoare, iar confesiunile pe care i le face vecinului Rex sunt doar o poartă pe care o deschide singură către redescoperirea iubirii. Rachel Joyce utilizează imagini puternic vizuale atunci când amintirile năpădesc năvalnic sufletul amorţit al personajelor: “Apoi împereche fiecare haină a ei cu o haină de-a lui. Vârî manșeta bluzei ei în buzunarul costumului lui bleumarin. Tivul unei rochii îl înfășură în jurul unui crac de pantalon. Puse un cardigan albastru de-al lui Harold peste altă rochie de-a ei. Era ca și cum mai multe Maureen și mai mulți Harold se întâlniseră în șifonier, iar acum așteptau prilejul de a ieși împreună. Ideea o făcu să zâmbească, apoi să plângă; dar lăsă totul așa.”

Finalul romanului aduce dezlegarea misterului scrisorii, dar scoate la suprafaţă şi un adevăr sfâşietor, o realitate dură pe care personajele învaţă să o accepte o dată cu redescoperirea de sine şi cu salvarea căsniciei. Aş reproşa acestei cărţi doar pasajele de circ mediatic în care se transformă călătoria lui Harold prin prisma neputinţei acestuia de a-şi vedea singur de drum o dată ce cauza lui devine cunoscută. Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry ar trebui privită ca un mic tratat de filosofie asupra relaţiei dintre parteneri, dar şi asupra legăturilor interumane: “Acum nu mai putea trece pe lângă un necunoscut fără să recunoască un adevăr: că toți erau la fel și, în același timp, unici; și că aceasta era dilema condiției umane.”

2 Răspunsuri

  1. Partea cu circul mediatic e de fapt foarte realista, se pliaza perfect cu realitatea din ziua de azi, mie mi-a placut cum a fost abordata.

    Eu sint curioasa acum de reversul medaliei, Joyce a scris un roman si din perspectiva lui Queenie.

    • Dana Dumitru

      Da, îmi dau seama că sunt foarte realiste şi nu vreau să se înţeleagă că mi s-au părut nelalocul lor, doar că m-a enervat lipsa de acţiune a lui Harold. O să modific un pic fraza să se înţeleagă exact ce am vrut să zic.
      Da, aş vrea să citesc şi eu varianta lui Queenie. Nu ştiu dacă fac rost de ea în engleză, dar am înţeles că e posibil ca editura Litera să o traducă şi pe aceasta.

Lasă un comentariu