Drumul înfometat

drumul-infometat_1_fullsize

Autor: Ben Okri

Anul apariției: 2009

Editura: Univers

ISBN: 978-99931-13-01-0

Număr pagini: 488

Drumul înfometat reprezintă prima mea întâlnire cu continentul african în ceea ce priveşte literatura. Nu ştiam exact la ce să mă aştept, dar aveam vaga idee că nu o să fie o lectură comodă şi uşoară, ci mai degrabă o călătorie sinuoasă în lupta pentru supravieţuire, un tablou viu al transformărilor prin care trece o ţară fostă colonie britanică în lupta pentru dobândirea independenţei politice, dar mai ales spirituale. În mare parte nu m-am înşelat, dar am descoperit în cartea lui Ben Okri mai mult decât o poveste istorică, ci una mitică, aproape de realismul magic.

Încă din primele pagini aflăm că personajul principal este Azaro, un copil spirit (abiku) născut de mai multe ori din aceeaşi părinţi, care se hotărăşte să rămână pe pământ din dragoste şi milă pentru suferinţa lor după ce pierd mai mulţi fii. Numele său este dealtfel simbolic, Azaro fiind o pescurtare de la Lazarus, personajul înviat din morţi de Iisus conform tradiţiei biblice. Atmosfera romanului poate fi descrisă ca o pendulare constantă între două lumi, graniţa dintre vis şi fantastic fiind deseori estompată de realitate. Amestecul nestingherit de tărâmuri, frazele evocative lungi, încărcate de descrieri fantasmagorice, îngreunează pe alocuri lectura şi trebuie să te înarmezi cu răbdare dacă vrei să ieşi din acest labirint întortocheat.

Prima jumătate a romanului pare a fi o poveste ce se repetă la nesfârşit. Pe fundalul unor revolte sau încăierări, Azaro se pierde în nenumărate rânduri şi de fiecare dată hoinăreşte în lumea magică, populată de creaturi ciudate care îl hăituiesc. Ajunge pe rând pe o insulă unde o zeiţă vrea ca pruncul ei nenăscut să se întrupeze în el, la o familie care vrea să îl păstreze în locul fiului mort, sau este răpit din barul doamnei Koto. Motivul dispariţiei este proiectat pe fundalul îngrijorării părinţilor care în mod ritualic se consultă cu vrăjitori şi aduc ofrande pentru a îmbuna spiritele. Întoarcerea este fie întâmpinată de petreceri asurzitoare la care sunt risipiţi ultimii bănuţi pentru a satisface apetitul nestăvilit al tutoror invitaţilor, fie de bătăi excesive din partea tatălui care-i reproşează lipsa de înţelegere faţă de sacrificiile familiei pentru el. Relaţia lui Azaro cu părinţii săi este un amestec de momente de tandreţe şi de violenţă crudă cauzate de neputinţa în faţa sărăciei.

“În timp ce mergeam pe stradă, sub soarele galben şi stăruitor, vedeam totul în jur parcă dezgolit cu totul, copiii dezbrăcaţi, bătrâni cu vene obosite pulsând pe frunţile uscate, şi m-am înspăimântat simţind că nu există nici o scăpare din realitatea împovărătoare a acestei lumi. Peste tot vedeam cruzimea rănilor, colibele triste, acoperişurile ruginite din zinc, gunoaiele de pe străzi, copiii în zdrenţe, fetişele dezbrăcate jucându-se în nisip cu cutii de conserve strivite, băieţii necircumcişi sărind în sus şi imitând sunetele scoase de mitralieră, aerul vibrând de căldura otrăvitoare şi apa evaporată din şanţurile mizere. Soarele dezgolea realitatea vieţilor noastre şi totul era atât de dur încât era un mister ce nu puteam înţelege şi că ne păsa unul de altul sau de orice altceva.”

Acţiunea din Drumul înfometat este atemporală şi aspaţială. Indiciile cu privire la locaţie sunt inserate involuntar în text prin numirea unor elemente specifice Nigeriei cum ar fi agbada (robă) sau băutura ogogoro, dar scriitorul nu precizează niciodată în mod direct oraşul în care se desfăşoară evenimentele. O altă referire şi mai vagă cu privire la spaţiul derulării acţiunii apare într-un vis al mamei când un alb vrea să plece de pe continent şi nu reuşeşte: „Singurul mod de a ieşi din Africa e să faci să iasă Africa din tine.” Sunetul muezinului plasează întâmplările într-o lume musulmană, cu toate că în afară de această chemare la rugăciune şi de menţionarea în treacăt că tatăl lui Ade are două soţii, nu întâlnim alte indicii cu privire la religia ţării. Populaţia pare să se încreadă mai degrabă în tămăduitori şi vrăjitori şi îndeplineşte ritualuri cu regularitate, aducând ofrande zeităţilor ancestrale. Există semne de întrebare şi în privinţa perioadei de timp, dar, din prezenţa autostrăzilor şi a a maşinilor (una în cartier), introducerea electricităţii în barul doamnei Koto şi vagi aluzii cu privire la recenta independenţă a ţării şi alegerile politice, putem bănui că este vorba de începutul anilor 1960.

Titlul ar putea fi rezumat simplu prin fraza “Singura putere pe care o au oamenii săraci este foamea lor.”, dar explicaţia completă o regăsim într-o legendă povestită de tatăl lui Azaro potrivit căreia exista un rege al Drumului “care avea un stomac uriaş şi nimic din ceea ce mânca nu îl sătura. Aşa că era mereu înfometat. Oricine voia să călătorească pe drum trebuia să îi aducă un sacrificiu, altfel nu îl lăsa să treacă.” Metafora drumului se suprapune cu lupta continentului negru pentru dobândirea independenţei în care regele este rasa europeană, nesătulă în propriile ambiţii.

A doua jumătate a cărţii este mai dinamică, dar rămânem cam în acelaşi spaţiu al sărăciei ghetoului populat de şobolani, şopârle sau muşte şi de luptele violente între partidul Săracilor şi al Bogaţilor care au loc fie la bloc sau în barul doamnei Koto, o adevărată poartă spre lumea spiritelor: “Nimeni nu observa barul pentru că era mai uşor de observat. Mă simţeam pe marginea realităţii. Barul doamnei Koto părea ca un tărâm de basm în lumea reală, pe care nimeni nu-l putea vedea.

Sezonul ploios atrage după sine o nouă experienţă halucinantă: în păduri creaturile iau forme ciudate: “Am văzut un tigru cu cu aripi argintii şi cu dinţii unui taur. Am văzut câini cu cozi de şarpe şi labe de bronz. Am văzut pisici cu picioare de femei, pitic cu umflături roşii, luminoase pe cap. Copacii erau case.”

Sfârşitul romanului aduce o notă tandră, în puternic constrast cu universul descris până atunci. După meciuri epuizante de box şi vise delirante de a intra în politică, ce culminează cu un somn greu de trei zile, tatăl lui Azaro se trezeşte pentru a-şi face cunoscută profeţia unei vieţi mai bune, plină de iubire şi înţelegere.

Drumul înfometat este o lecţie de iubire şi sacrificiu, o îmbinare hipnotică a fantasticului cu realul şi a tensiunii dintre tărâmul celor vii şi a spiritelor, o descriere lucidă şi brutală a ciocnirilor politice din Africa ce îndeamnă cititorul la meditaţie şi revoltă deopotrivă. Nu se citeşte uşor, dar este o experienţă literară inedită.

9 Răspunsuri

  1. Suna foarte interesant. Am trecut-o si eu pe lista desi sunt intr-o perioada in care nu prea inghit cartile apasatoare. Dar daca ai zis „realism magic” inca de la inceput, cred ca nu o sa ma pot abtine. :)

    • Da, are secvențe de realism magic dar sunt diferite față de cele ale lui Isabel Allende (de exemplu). Îți recomand să o citești într-un moment de liniște cu mare răbdare. Eu acum a trebuit să mă grăbesc să o citesc pt că era musai să încep altă carte pentru clubul de lectură la care particip și nu suport să citesc 2 cărți în același timp :D

  2. Mi-am luat și eu acest roman după ce am auzit că ar fi foarte bun. Dar am auzit și că ar fi foarte crunt, iar din acest motiv am tot amânat lectura lui (pe lângă reținerea mea față de cărțile groase, de care sper să scap cândva, așa cum am scăpat, pe rând, de reținerea față de proza scurtă și de literatura românească :D).
    N-am citit tot ceea ce ai scris, pentru că prefer să știu cât mai puțin despre cărțile pe care vreau să le citesc, dar m-a surprins că nu ai menționat violența – sau cruzimea – care mă așteptam să fie trăsătura definitorie a cărții. Să nu fie așa de cruntă pe cât am crezut eu? Oricum, faptul că are scene de realism magic mă atrage și pe mine. Sper să-mi fac curaj – deși, la categoria „cărți groase”, am câteva care sunt în capul listei.

    • Am menţionat şi violenţa (ce-i drept mai puţin), dar ca şi trăsătura definitorie a romanului mie mi-a rămas mai mult în minte amestecul fantasticului cu realitatea şi imaginile proiectate de spiritele diforme sau ciudate. Şi pe mine m-a descurajat pe alocuri faptul că este un volum gros iar primele pagini le-am citit destul de greu în încercarea de a pătrunde şi de a intra în atmosfera cărţii. Poate dezbatem mai pe larg după ce o citeşti şi tu :)

  3. Inchirieri microbuze

    Iteresanta abordarea din aceasta carte. Imi place cum scrie autorul. Am citit cartea si a fost ceva diferit fata de ce citise pana acum. O recomand!

  4. Nu. Clar nu. Pentru mine a fost una dintre cartile pe care nu le voie recomanda nimanui in viata mea si nici nu o sa mai citesc ceva scris de acelasi autor. Nu mi-au placut multe aspecte la ea. Exemple:
    1. Are foarte multe propozitii, nu fraze.
    2. Descrie in 2 pagini un spirit, fumul sau magic si colorat, mirosul de-ti taia respiratia etc.
    3. Abunda de imagini grotesti cu oameni sau spirite deformate, hidoase, rele.
    Lista mea ar putea continua lejer si am terminat-o pentru ca nu abanzonez cartile, dar fost un chin.

  5. Dana Dumitru

    Depinde şi de starea de spirit atunci când citeşti sau chiar de vârstă, de lecturile pe care le ai în spate. Clar nu este o carte uşoară, nici pentru mine nu a fost tocmai o lectură plăcută şi cu siguranţă nu mi-aş dori să o recitesc, dar este o sursă bună de informaţii despre cultura nigeriană şi măcar pentru asta merită citită.

  6. Eu o citesc acum, si da, este un volum care necesita o atentie aparte. Este adevarat ca nu este o carte usoara si ca fiecare este liber sa spuna parerea lui dar cred ca cei care o considera neinsiparata sau plictisitoare sau invoca alte motive, gen DENISA, exagereaza. Nu poti gasi inspe mii de defecte intr-o carte fara sa gasesti nici un punct pozitiv, draga mea.
    Pe mine m-a cucerit detaliul povestirii, schimbarea actiunii dar si fantasticul povestirii. O carte plina de farmec cu siguranta.
    Confruntam saracia reala si crunta cu visul, fantasticul pentru a mai imblanzi realitatea. O voi reciti pe viitor, am cumparat-o de la un anticariat a costat foarte bani si nu imi pare rau nici o secunda ca am pus mana pe ea.

  7. Dana Dumitru

    Fiecare simte diferit și nu toți rezonăm la aceleași stiluri și genuri literare. Nici eu nu aș descalifica cartea, are clar puncte forte așa cum am și specificat în recenzia mea, dar nu e o carte pe care aș reciti-o cu plăcere pe de o parte din cauza atmosferei sumbre și întortocheate, iar, pe de altă parte, din cauza pasajelor violente.

Lasă un comentariu

Filtru Spam