Diavoli fragili

De obicei, cărțile mari nu vorbesc despre un subiect anume, dimpotrivă, subiectul în sine este doar un pretext pentru scriitor pentru a-și dezlănțui demonii, de a scoate ceva cu adevărat ieșit din comun din el și de a înfățișa lumii acel ceva într-un act de dăruire totală, pentru că o carte mare poate fi orice, mai puțin un act egoist.

Pe cât de anevoioasă a fost lectura acestei cărți, pe atât de greu s-a lăsat scrisă și recenzia. Să vă explic și de ce. Diavoli fragili, cel de-al treilea roman al scriitorului contemporan Radu Găvan, la a cărui lansare am participat acum mai bine de o lună, m-a consumat foarte mult. Fiind deja obișnuită cu universul maladiv și întunecat al scrierilor sale, nu am fost deloc surprinsă să regăsesc aceeași atmosferă sumbră și aceleași personaje încărcate de stări și gânduri sinistre, o lume ce colcăie de diavoli interiori, dar, de data asta, acțiunea s-a dovedit a fi mult mai apăsătoare și claustrofobă.

Cu o structură complexă, desfășurată pe mai multe planuri și voci, Diavoli fragili este un evantai de genuri literare, o îmbinare de fantasy, folclor românesc, ficțiune gotică și jurnalism. Polivalența romanului se întinde și la nivelul țesăturii narative, alcătuite dintr-o serie de interviuri și emailuri, dar și mai multe povestiri la persoana întâi și a treia. Misticismul textului și intriga elaborată sunt anunțate încă din primele pagini, când autorul setează premisa unei acțiuni la granița dintre imaginar și realitate. Nu avem de-a face cu o poveste clasică, cu personaje ce evoluează și trec prin diferite experiențe, ci cu frânturi de trăiri venite din cele mai întunecate unghere ale minții, reinterpretate și reluate obsesiv cu fiecare text. Încărcătura emoțională se intensifică cu fiecare nou capitol, ce reprezintă piesele unui puzzle pe care la un moment dat crezi că l-ai rezolvat, pentru ca, spre final acțiunea să rămână la fel de ambiguă și greu de pătruns. Ideea principală rămâne condiția scriitorului, dar, în rest mi s-a părut că întâmplările se suprapun și se amestecă într-o mare nebuloasă de evenimente violente și fantastice. Teme precum nașterea și moartea se contopesc în scene psihedelice, inspirate aproape mereu din vise terifiante.

Per total, Diavoli fragili mi se pare o îmbinare de Exorcizat cu Neverland, în care autorul dezvoltă în profunzime temele sale recurente. Este interesat de observat cum și aici continuă ideea lipsei (sau dispariției) figurii materne, dar și cum femeia reprezintă de obicei salvarea pentru eroii masculini, ce încearcă să se debaraseze de un trecut obscur, încărcat de suferințe. De asemenea, opoziția întuneric-lumină (bine-rău) pare să se regăsească în fiecare dintre personajele acestei cărți și este sursa diavolilor interiori ce le macină sufletele. Motivul lacului, tărâmurile onirice, oamenii înecați, unitatea familială zdruncinată, sunt elementele ce definesc aproape de fiecare dată punctele culminante, într-o ciclicitate al cărui sens rămâne greu de descifrat.

După ce pe la jumătatea romanului am înțeles că primele capitole, fără nicio legătură aparentă între ele, sunt de fapt scrierile lui Filip Romain, personajul principal, am început să mă bucur cu adevărat de lectură și am devenit mult mai relaxată. Dintre cele trei proze pe care Radu Găvan i le atribuie lui Romain, cel mai mult mi-a plăcut Lacul, datorită atmosferei gotice și descrierii minuțioase a copilăriei lui Victor, un tânăr rămas orfan, ce crește în umbra greșelilor propriilor părinți, ajungând inevitabil să le comită la rândul său la maturitate. Foarte interesant mi s-a părut aici sensibilitatea cu care scriitorul redă scenele în care Victor este închis de mătușa sa într-o pivniță, cât și relația rece dintre cei doi, ce mi-a amintit foarte mult de Jane Eyre și episodul în care mătușa sa o închide în camera roșie.

În capitolul V facem cunoștință cu jurnalistul responsabil cu intervievarea lui Filip Romain, un tip ce duce o viață mizerabilă până ce o cunoaște pe viitoarea soție. În el, Radu Găvan depozitează toate neliniștile unui scriitor, cât și gânduri tulburătoare legate de moarte și furii nestăpânite.

Caracterul violent și halucinant al romanului Diavoli fragili nu deranjează, căci acțiunile personajelor explică cu vârf și îndesat această nevoie de expunere a străfundurilor abjecte ale minții umane, însă, amestecul mai multor registre narative la persoana întâi m-a debusolat total. Pe final nu mai eram sigură cine visează, cine are parte de experiențe macabre în Africa, cine și-a omorât familia, etc., ci știam doar că îmi doream neapărat să ies din acest labirint întortocheat. Din punctul meu de vedere, pe partea redării demonilor creației și angoasei publicării cărților Radu Găvan a făcut o treabă excepțională, dar, pe partea poveștii în sine, firele epice sunt multe prea încurcate pentru a te apropia de personaje și a le înțelege frământările.       

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe elefant.ro, libris.ro, cărturești.ro.