Romanul de debut Dinţi albi al lui Zadie Smith a atras încă de la apariţie numeroase critici pozitive, publicaţia The Sunday Times numind-o pe autoare Marea Descoperire Literară a secolului XXI. Din păcate, sau din fericire (veţi înţelege imediat de ce) eu nu i-am citit scrierile în ordine cronologică, ci am început cu Despre frumuseţe, un roman care deşi a câştigat importante premii literare, nu a fost la fel de apreciat de publicul larg, dar care pe mine m-a captivat de la prima până la ultima pagină. Aş spune chiar că mi-a plăcut mai mult decât Dinţi albi, poate şi prin prisma faptului că eram deja familiarizată cu stilul autoarei iar cea de-a doua întâlnire nu a mai fost atât de surprinzătoare.
Titlul cărţii are un uşor iz filosofic pentru că este inspirat din eseul lui Elaine Scarry, On Beauty and Being Just. Elaine Scarry argumentează în lucrarea sa că percepţia noastră asupra frumuseţii se datorează mai multor evenimente cu o semnificaţie profundă pentru individ şi pentru societate. Frumuseţea este cea care ne ajută să fim martorii corectitudinii prin observarea obiectelor frumoase, conceptul corectitudinii fiind abstract, dar acesta devine concret în momentul în care este disponibil percepţiei noastre senzoriale. Având un impact direct asupra simţurilor, frumuseţea ne paralizează şi suntem pătrunşi de un “exces de vivacitate”. Astfel, interesul individului nu rămâne centrat asupra sinelui ci se naşte o distribuţie a atenţiei asupra celorlalţi şi mai apoi asupra corectitudinii etice. Frumuseţea duce la nevoia de replicare – artistul vede o pasăre frumoasă aşa că îşi doreşte să o reproducă cât mai bine. Tot aşa şi Zadie Smith încearcă să reproducă prin romanul său o carte pe care o iubeşte¹. Titlul are putea fi deasemenea o aluzie la polemica artei ce se naşte în jurul lui Rembrandt, pictor ale cărui tablouri au contribuit la modelarea ideologiei occidentale asupra frumuseții, ideologie pe care unul dintre personaje încearcă să o demonteze.
Nucleul central al acestei cărţi îl constituie cele două familii antagoniste, Kipps şi Belsey, al căror destin se intersectează în feluri nebănuite, ca într-o veritabilă comedie shakespeariană, într-un cadru urban al anilor ‘90 din care răzbate o diversitate etnică şi rasială. Cei doi capi de familie, Monty Kipps şi Howard Belsey, sunt adversari academici în acelaşi domeniu, cu viziuni diametral opuse asupra materiei predate (artă) dar şi asupra modului de viaţă; Victoria Kipps, fiica lui Monty, este pe rând iubita lui Jerome Belsey şi apoi a tatălui său Howard, dar şi adversara Zorei Belsey din cauza pasiunii comune pentru rapperul Carl. Zadie Smith a construit cu umor acțiunea romanului prin dialog și replici spumoase în proporție de 80%, dar nu-și scutește personajele masculine principale, Howard – infatuatul modern și Monty – tradiționalistul mulțumit de sine, de ridicol și dispreț. De fapt, este destul de greu să te atașezi de oricare dintre personaje, excepție făcând soțiile celor doi, Kiki Besley și Carlene Kipps, care dezvoltă o relație de prietenie neașteptată, în ciuda diferențelor dintre ele și a rivalității familiilor.
Toate personajele sunt în căutarea fericirii şi sfidează normele sociale în încercarea de a o obţine, fără să-și dea seama că “Cea mai mare minciună care s-a spus vreodată despre dragoste este că te eliberează.” Howard își trădează familia prin aventurile extraconjugale, Zora îşi trădează mediul academic când îl ajută pe Carl să se integreze în mediul universitar, Victoria trădează memoria mamei având o aventură chiar în ziua înmormântării sale, şamd.
Romanul este totodată o frescă a integrării societăţii afro-americane în societatea albilor. Britanicul Howard este căsătorit cu Kiki, o femeie de culoare, familia lui fiind astfel interrasială. Noua generaţie, Zora (de rasă europeană), Levi şi Jerome (de culoare) par să-şi fi uitat rădăcinile şi se comportă ca nişte wellingtonieni adevărați, după cum sugerează însuşi naratorul.
Despre frumusețe ne oferă o perspectivă veridică şi colorată a vieţii de familie, o analiză amănunţită a crizei vârstei mijlocii, un tablou viu al zbuciumului soţiei înşelate şi a relațiilor de cuplu, și nu în ultimul rând, o descrierii a ieşirii din tinereţe în maturitate pe fundalul politicii culturale şi a diferenţelor etnice.