Casa doctorului Dee

Peter Ackroyd este un scriitor britanic contemporan, cunoscut pentru pasiunea sa pentru cultura şi istoria Londrei, pe marginea cărora brodează naraţiuni complexe, cu personaje inspirate din realitate. După ce am citit Ultimul testament al lui Oscar Wilde, fiind mai degrabă interesată de subiectul cărţii decât de autor în sine, m-am gândit să văd şi ce altceva mai are de oferit Ackroyd în ceea ce priveşte talentul literar.

Casa doctorului Dee este o ficţiune istorică sau un roman gotic modern care spune povestea lui John Dee, un matematician şi astronom faimos care a trăit în Anglia secolului XVI, cu înclinaţii pentru practici oculte şi alchimice. Numele şi faptele acestuia îmi erau total necunoscute aşa că, iniţial, lectura mi-a stârnit destul de mult interesul, mai ales că sunt fascinată de personajele înconjurate de magie şi misticism.

Acţiunea începe în anii 1990, când Matthew Palmer moşteneşte în urma morţii tatălui său o casă misterioasă în zona Clerkenwell. Atât casa cât şi cartierul sunt pline de semnificaţii istorice care, uşor-uşor, ajung să se contopească cu viaţa acestui tânăr. De la mici întâmplări ciudate cum ar fi voci în noapte, repoziţionarea unor obiecte, sau lipsa îndoielnică a prafului atunci când se mută, Matthew începe să suspecteze că ceva nu e în regulă, şi că vechea reşedinţă este bântuită de fantome ce au o legătură directă cu trecutul său. Intriga se conturează frumos, dar, pe parcurs, rămâi cu impresia că lucrurile nu se leagă cum trebuie. Homosexualitatea tatălui, interesul acestuia pentru John Dee, aflarea adevărului cu privire la originea sa, cât şi redescoperirea unor amintiri din copilărie, sunt slab redate ca şi limbaj şi încărcătură emoţională, acestea nereuşind să susţină nota de mister la care te-ai fi aşteptat.

Firul narativ urmăreşte două planuri care alternează succesiv. Pe de o parte, Matthew, un cercetător, care, alături de prietenul său Daniel Moore, încearcă să desluşească tainele casei moştenite, iar, pe de altă parte, cărturarul şi omul de ştiinţă John Dee, aflat în căutarea pietrei filozofale şi a elixirului prin care ar putea da viaţă unui homunculus. Detaliile biografice, cât şi referinţele la studiile şi călătoriile întreprinse de doctor sau de alţi oameni de ştiinţă au pe alocuri un iz pedagogic şi informativ, lectura transformându-se oarecum într-o expunere sintetică a unei epoci. Acţiunea nu devine mai interesantă nici în momentul în care apare în peisaj un nou personaj, Edward Kelly, un farsor care pretinde că poate intra în contact cu spiritele divine şi în care John Dee se încrede orbeşte. Experimentele lor ridicole şi atât de evident false, visele delirante despre găsirea vechii cetăţi a Londrei, cât şi încercarea de interconectare a celor două dimensiuni temporale eşuează atât din punctul de vedere al scriiturii, cât şi al suspansului.

Casa doctorului Dee este în esenţă un roman întunecat, senzaţie accentuată şi de călătoria doctorului printr-un oraş scufundat în noapte, populat de personaje mitice şi istorice. Deşi în aceste pasaje autorul încearcă să aducă în discuţie metafora iubirii şi să prezinte consecinţele unei lumi fără de iubire, orbită de puterea banilor, întreg capitolul mi s-a părut plictisitor şi lipsit de emoţie. 

Per total, lectura a fost oarecum agreabilă dacă o citeşti fără aşteptări pe partea fictivă şi o iei ca un simplu studiu de caz. O recomand iubitorilor de naraţiune istorică, mai ales de cultură elizabetană şi, bineînţeles, cititorilor înfocați ai lui Peter Ackroyd.

Puteţi cumpăra cartea la un preţ bun de pe libhumanitas.ro.